Prioritati
Spiritul si viziunea care i-a indemnat pe liderii mondiali in 1945, cand a fost infiintata Organizatia Natiunilor Unite, ma inspira in fiecare zi. Carta ONU intruchipeaza increderea si speranta – este o Magna Carta care conduce o lume zguduita de razboi si atrocitati nemaiintalnite catre o noua asociere a natiunilor, ghidata dupa principiile justitiei, pacii, egalitatii si drepturilor omului. Angajamentul si valorile enuntate in primele zile de existenta ale ONU sunt tot atat de relevante si astazi, in lumea considerabil mai complexa si mai independenta decat in urma cu 60 de ani. Domeniul schimbarilor globale este cel in care ONU ar putea excela – sunt provocari care nu cunosc granite si pe care nicio tara, bogata sau saraca, slaba sau puternica, nu le poate rezolva singura.
In ultimii 60 de ani ONU a aratat ca poate:
- servi drept forum pentru stabilirea unei agende globale;
- stabili un consens atunci cand apar controverse;
- stabili standarde pe baza carora sa se ghideze toate natiunile;
- juca rolul unui mediator obiectiv;
- impaca partile aflate in conflict;
- facilita respectarea legii inclusiv pentru grupurile discriminate;
- acorda asistenta umanitara si poate asigura accesul la hrana, medicamente, educatie si ingrijire medicala;
- imbunatati conditiile de viata si poare reduce saracia;
- urmari o agenda structurata de dezvoltare.
Ca Secretar-General urmaresc sa-mi desfasor activitatea pe baza urmatoarelor principii:
- sa conduc prin puterea exemplului;
- sa caut excelenta cu orice pret;
- sa stabilesc cele mai inalte standarde etice;
- sa urmaresc dialogul si angajamentul;
- sa joc rolul de facilitator si de mediator;
- sa transform transparenta si responsabilitatea in punctele de rezistenta ale mandatului meu;
- sa urmaresc atingerea obiectivelor profesionale atat prin pasiune, cat si prin compasiune;
- sa acord atentie problemelor tuturor statelor membre, indiferent de dimensiunea acestora.
Problemele cu care ne confruntam astazi sunt multiple, iar decizia mea este ferma. Sunt hotarat sa realizez, treptat, un progres asupra problemelor contemporane care nu suporta amanare, colaborand cu statele membre si cu societatea civila si bazandu-ma pe reusite.
Prioritati de actiune
Pace si securitate: Trebuie sa intarim capacitatea ONU de a-si indeplini la maximum rolul in prevenirea conflictelor, mentinerea pacii si in mediere – acestea sunt parti ale unui intreg, iar modul de abordare trebuie integrat, coordonat si bine inteles. Umarind intensificarea capacitatii indreptate spre diplomatia preventiva si sprijinind procesele durabile de pace, vom crea solutii pe termen lung si vom raspunde mai eficient situatiilor conflictuale.
„Avem o oportunitate istorica. Trebuie sa profitam de ea”
Africa: 65% din bugetul ONU pentru mentinerea pacii este directionat catre Africa. Dar pentru a rezolva problema conflictelor din Africa, trebuie sa ne indreptam atentia asupra cauzelor. Operatiunile de mentinere a pacii trebuie, mai intai de toate, insotite de strategii politice orientate catre solutionarea conflictelor, iar dezvoltarea trebuie sa asigure o pace durabila. Sudanul cere o atentie deosebita. Viteza de aplicare a acordului din 2005, care a pus capat razboiul civil dintre nordul si sudul tarii, trebuie accelerata pentru a putea pregati alegerile din 2009. Pentru a opri tragedia din Darfur, acum ca am ajuns la un acord comun asupra parteneriatului dintre Uniunea Africana si Natiunile Unite, trebuie sa ramanem ancorati in realitate. Cauzele de baza ale conflictului trebuie dezbatute, iar partile trebuie sa avanseze catre discutii de substanta care sa vizeze pacea.
„Prin creativitate si perseverenta si prin melanjul perfect de fermitate si flexibilitate, putem gasi calea pe care am ocolit-o atata vreme”
Orientul Mijlociu: Zona este extrem de complexa, de fragila si de periculoasa, dar asa a fost intotdeauna; exista, insa, sanse de reconciliere. Neincrederea accentuata dintre palestinieni si israelieni impiedica procesul de pace, insa rolul constructiv al ONU in cadrul Cvartetului, impreuna cu Initiativa Arabe de Pace, vor incuraja in mod sigur o pace justa, durabila si ampla. Irak-ul este problema intregii lumi. Stim cu totii cum am ajuns in aceasta situatie, dar Natiunile Unite pot juca un rol instrumental in dezvoltarea unei strategii politice pentru promovarea concilierii nationale, pentru cultivarea unui mediu regional mai stabil, oferind asistenta umanitara civililor nevinovati, incluzandu-i aici si pe cei aproape 4 milioane de refugiati si de stramutati irakieni.
„Trebuie sa sporim eforturile de dezarmare si neproliferare”
Neproliferare si dezarmare: Riscul proliferarii armelor nucleare sau a altor tipuri de arme atarna ca sabia lui Damocles deasupra capetelor noastre. Consiliul de Securitate a facut cativa pasi importanti in vederea atingerii scopului de neproliferare in Coreea de Nord si in Iran. Pentru Coreea de Nord ma angajez personal sa facilitez parcurgerea usoara a celor sase pasi din cadrul procesului si sa incurajez actiunile de denuclearizare din peninsula coreana.
„Dezvoltarea nu este un act caritabil, ci o suma de actiuni concrete pentru promovarea asistentei umanitare, a comertului si a scutirii de datoria externa”
Dezvoltare: In timp ce amenintarile la adresa pacii trebuie preintampinate, grija mea se concentreaza, in mod egal, asupra acelor barbati, femei si copii ai lumii care se zbat sa supravietuiasca – este de neacceptat ca aproape 1 miliard de persoane sa traiasca cu mai putin de 1 $/zi. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului se vor a fi un plan care sa se asigure ca intr-un secol XXI prosper si dezvoltat din punct de vedere tehnologic, nicio fiinta umana n-ar trebui sa moara de foame, din cauza unor boli care pot fi prevenite sau sa fie lipsita de educatie si de accesul la ingrijirea medicala de baza. Tratamentul, prevenirea, ingrijirea si sprijinirea victimelor virusului HIV pot fi la indemana tuturor, iar aceasta epidemie cauzatoare de moarte trebuie tinuta in frau. Niciun efort nu este de ajuns pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, in special in Africa. Voi mobiliza vointa politica si voi influenta liderii sa-si respecte angajamentele asumate pentru a directiona resursele adecvate si ajutorul in scopul dezvoltarii – si voi incerca sa previn decalajele din schimbul comercial global, care blocheaza actiunile atat de multor state in curs de dezvoltare.
„Toate popoarele sunt vulnerabile la impactul incalzirii globale”
Schimbarile climatice: Daca tinem la mostenirea pe care o lasam generatiilor viitoare, a sosit timpul sa luam masuri ferme la nivel global. ONU reprezinta forumul istoric pentru stabilirea consensului si pentru negocierea actiunilor globale viitoare – toate natiunile pot intreprinde pasi fermi pentru descurajarea emisiilor de carbon. Adunarea Generala din septembrie 2007 trebuie sa ii impulsioneze pe sefii de stat si de guvern sa se concentreze asupra dezbaterilor privind Conventiei cadru din decembrie 2007 si sa-si faca punctul de vedere cunoscut. Viata nu mai este la fel. Trebuie sa mobilizam vointa politica pentru ca tarile in curs de dezvoltare, dar si cele industrializate sa se asigure ca negocierile vor duce la un rezultat comun.
„ONU este constiinta morala a lumii”
Drepturile omului: Daca securitatea si dezvoltarea reprezinta doi dintre pilonii activitatii ONU, drepturile omului sunt cel de-al treilea. Prevederile Declaratiei Universala a Drepturilor Omului, care in 2008 va ajunge la cea de-a 60-a aniversare, trebuie sa fie in continuare puse in aplicare. Consiliul Drepturilor Omului trebuie sa se ridice la nivelul propriilor responsabilitati si sa fie deschizatorul de drumuri, consistent si echitabil, pentru intreaga lume. Expresia „Istoria sa nu se repete” trebuie sa isi pastreze adevaratul inteles. Ma voi stradui sa traduc conceptul „responsabilitatea de a proteja” din vorbe in fapte si sa asigur demersurile oportune atunci cand populatiile se confrunta cu genocid, epurare etnica sau crime impotriva umanitatii.
„Transformarea Organizatiei Natiunilor Unite necesita rabdare, perseverenta si curaj”
Reforma ONU: Eficienta si rationalizarea vor fi criteriile de evaluare ale Organizatiei in fata noilor provocari. Trebuie sa simplificam regulamentele si sa conturam mai eficient politicile si procedurile pentru a ne alinia practicile la cele mai inalte cote, atat fata de sectorul privat, cat si din cel public. Reforma este necesara pentru ca ONU si personalul sau trebuie sa se adapteze la noile cerinte – si pe masura ce realizam mai multe proiecte cu mai putine resurse, trebuie sa colaboram cu toti factorii de decizie pentru a obtine sursele si sprijinul de care avem nevoie in reformele managementului. Asigurand cele mai inalte standarde de etica, integritate si responsabilitate, demostram ca suntem in totalitate raspunzatori in fata tuturor statelor membre si a publicului larg.
„Sunt optimist ca lumea se schimba in favoarea ONU – ca mai multe popoare si guvernele lor inteleg ca multilateralismul este singura cale spre o lume independenta si globalizata”
Problemele globale necesita solutii globale – iar actionand singur nu obtii rezultate viabile. Unii pot afirma ca acesta este un mod de a privi viata in roz. Fiind un optimist convins, cred ca de la momentul magic de la San Francisco de acum 60 de ani, s-a incheiat un ciclu. ONU este mai solicitata ca niciodata – ceea ce inseamna ca posibilitatea de a dezamagi este la fel de mare precum nivelul asteptarilor. Nu cred in miracole, dar am incredere in decenta umana, in responsabilitate si in progresul gradual. Mai presus de toate, cred in rezultate, nu in retorica. Principiile si scopurile fundamentale ale acestei organizatii sunt surse durabile de inspiratie. Partenerii mei in aceasta nobila actiune sunt statele membre si societatea civila. Angajamentul, actiunea si perseverenta lor sunt motorul care ne va propulsa catre indeplinirea promisiunilor din 1945.
„Rezultatele din viitor vor vorbi despre actiunile noastre din prezent.”
Ban Ki-moon
Prioritati 2010
I. Mobilizarea este esentiala pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului
Secretarul General Ban Ki-moon considera importanta atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului( MDG), subliniand nevoia eradicarii saraciei si a cresterii nivelului de trai. In perioada 20-22 septembrie, in cadrul Adunarii Generale ONU, va avea loc un Summit cu tema Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, intalnire in cadrul careia Ban Ki-Moon se va conveni un plan concret pentru imbunatatirea situatiei actuale.
La nivelul primului obiectiv de dezvoltare, mai précis reducerea saraciei extreme, progresul a fost interupt din cauza recesiunii. Ambele tinte au fost afectate, desi exista semne ale unei posibile redresari economice. In consecinta, crearea de locuri de munca este inca o provocare in multe state, iar procentul de persoane care suferă din cauza foametei este departe de a fi redus la jumatate din cauza crizei economice, tendinta fiind chiar de crestere, depasind un milliard de oameni. In 2008, Grupul de lucru la nivel inalt (GLNI) a elaborate o strategie care sa vina in intampinarea problemelor generate de lipsa de hrana (criza securitatii alimentare globale). Multe dintre dificultatile de satisfacere a nevoilor de hrana ale unei populatii in continua crestere sunt generate de starea in care sa afla agricultura din tarile in curs de dezvoltare. GLNI incearca sa sustina imbunatatirea metodelor de productie si distributie, implicand guverne, ONG-uri, fermieri.
Cele mai sarace zone sunt cele rurale, dependente de agricultura. Secretarul General sustine indeplinirea responsabilitatilor asumate anul trecut la Summit-ul G8 in L’Aquila, Italia si Summit-ul Alimentar din noiembrie de la Roma.
In ceea ce priveste sanatatea, Secretarul General incurajeaza refinantarea fondului Global HIV, TB si Malaria; lupta impotriva acestor boli fiind o alta componenta a ODM in care este nevoie de sustinere internationala. Secretarul General a adaugat faptul ca Africa este una dintre prioritatile sale. La Summitul Uniunii Africane din ianuarie a anuntat crearea unui grup (MDG Advocay Group) care sa se concentreze asupra prioritatilor de dezvoltare ale Africii si sa atraga atentia asupra ODM.
II. Negocierea unui parteneriat in domeniul schimbarilor climatice
Importanta unui astfel de acord a fost sustinuta de prezenta celor 119 sefi de stat si de guvern la conferinta de la Copenhaga, din decembrie 2009. Cu toate ca unele state au sustinut Acordul de la Copenhaga, al carui scop este reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera si sporirea eforturilor de adaptare a tehnologiei, se pune problema semnarii acestuia de catre toate statele.
Negocierile pentru un astfel de acord vor continua pe doua cai: asumarea unui nou angajament in cadrul Protocolului de la Kyoto, iar pentru statele care nu sunt parte la acest Protocol (cum ar fi SUA) si pentru economiile emergente, semnarea unui acord parte a foii de parcurs de la Bali.
Mentinerea si in 2010 a impulsului generat de Conferinta de la Copenhaga este esentiala, necesitand aderarea la Acordul de la Copenhaga a unui numar cat mai mare de tari si folosirea elementelor din Acord pentru a se ajunge la un parteneriat legal in Mexic, la cea de-a XVIa Conferinta a Partilor din decembrie, anul curent.
In cursul acestui an, mai multe grupuri de tari urmeaza sa se reintalneasca, iar Conventia ONU asupra Schimbarilor Climatice va organiza prima intalnire la Bonn, in iunie.
III. Emanciparea femeilor
Odata cu infiintarea, la sfarsitul anului trecut, a unei noi entitati ONU care se concentreaza asupra diferentelor de gen, femeile din intreaga lume se asteapta la un progres imbucurator al acestui obiectiv strategic. Aceste probleme vor fi puse in discutie la Analiza Ministeriala Anuala a ECOSOC de la sfarsitul lunii iunie. Cercetarea si dezbaterea neajunsurilor in indeplinirea ODM 3 – promovarea egalitatii intre sexe – ar putea da un impuls favorabil discutiilor premergatoare summitului ODM din septembrie.
Campania Secretarului General din acest an - “Uniti invingem violenta impotriva femeilor” se va concentra la nivel local si regional, aceasta fiind sustinuta si prin numirea doamnei Margot Wallstrom in functia de Reprezentant Special pe probleme de incetare a violentei sexuale in situatii de conflict.
Un alt obstacol in atribuirea puterii catre femei este lipsa ajutorului medical corespunzator. Printre cele mai periclitate Obiective de Dezvoltare ale Mileniului se numara cel cu numarul 5 – imbunatatirea sanatatii materne. Fiind dificil de masurat, depinzand de gradul de acoperire a serviciilor medicale in zone izoolate si prea des nefiind considerata o prioritate, sanatatea mamelor si a sugarilor nu a fost protejata in mod adecvat.
IV. O lume fara arme nucleare
Secretarul General va deschide la 20 mai 2010 o Conferinta pentru reanalizarea Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare (NPT), militand pentru masuri suplimentare de intarire a acordului.
Conferinta va incerca sa uneasca diferentele dintre statele cu putere nucleara care au incercat sa limiteze accesul la astfel de arme al altor state, si tarile fara putere nucleara, care considera ca toatele state ar trebui sa se dezarmeze nuclear.
“Cred ca 2010 poate fi anul progresului istoric in ceea ce priveste dezarmarea si neproliferarea”, afirma Secretarul General intr-un mesaj video tamsmis Conferintei de Dezarmare de la Geneva. “Speranta mea se bazeaza pe ganduri inspirate de dorinte, dar si pe oportunitati reale de a lansa actiuni concrete”.
“In ceea ce ma priveste, dezarmarea si neproliferarea vor ramane o prioritate. Voi continua sa sprijin planul de actiune si sa fac tot ceea ce imi sta in putere pentru a avansa eforturile catre crearea unei lumi fara arme de distrugere in masa”.
Un element cheie din strategia ONU este crearea mai multor zone fara arme nucleare in Estul Mijlociu, precum si in Asia de nord-est, de sud si Europa Centrala. Planurile vor fi dezvoltate in timpul unei conferinte asupra crearii acestor zone, in mai 2010.
V. Prevenirea si incetarea conflictelor soldate cu victime
“Nu ne vom da inapoi de la niciun efort in incercarea de a ne elibera popoarele de calamitatea razboiului, fie ca este intre state sau unul civil”, afirma liderii mondiali in Declaratia Mileniului.
Capacitatile imbunatatite ale diplomatiei de mediere si prevenire pun ONU intr-o pozitie mai buna pentru atingerea obiectivului – noteaza Secretarul General in Agenda 2010. Aplicarea rapida a acestor instrumente, impreuna cu folosirea autoritatii morale a Secretarului General in tari precum Iran, Myanmar si Sri Lanka, este de asteptat anul acesta, ca si rezolvarea conflictelor vechi, blocate, cum ar fi cel care a divizat Cipru timp de decenii intregi.
ONU ramane implicata in conflicte existente, motiv pentru care detasarea fortelor de mentinere a pacii a atins un nivel record in 2009. Luand in considerare efortul uman si financiar la scara mare, Departamentul de Mentinere a Pacii si asistenta teritoriala intretine un dialog cu toti partenerii sai pentru adaptarea si intarirea initiativei de mentinere a pacii numita “Orizont Nou”. Aceste reforme ar trebui sa reduca timpul necesar detasarii de echipament si personal pentru mentinerea pacii si sa clarifice rolul castilor albastre in protejarea civililor.
Secretarul General doreste sa sprijine consolidarea unei reveniri post-conflict in tarile in care ONU s-a implicat considerabil – Burundi, Nepal, Sierra Leone si Timor-Leste – si implicarea ONU in situatii volatile de care depinde pacea regionala – cum ar fi Afganistan, R.D. Congo, Irak, Somalia, Sudan si Orientul Mijlociu.
VI. Drepturile omului si suprematia legii
In 2010, Adunarea Generala va incepe sa analizeze activitatea Consiliului pentru Drepturile Omului. Avand o vechime de patru ani, Consiliul are indeajuns de multa experienta incat sa isi poata auto-evalua punctele forte si minusurile. Raspunzand rapid evenimentelor tragice din Haiti din ianuarie, Consiliul a tinut o sesiune speciala care s-a concentrat pe vulnerabilitatea actuala in fata saraciei a si discriminarii, chiar si dinainte de cutremur.
Conferinta Curtii Internationale de Justitie se va tine in mai 2010, in Kampala, Uganda si “va fi o ocazie reala de a progresa in problema asumarii raspunderii comunitatii internationale pentru genocide si crime” – a spus Secretarul General.
Curtea Internationala de Justitie are nevoie de sprijin din partea statului pentru a-i aduce in fata justitiei pe cei care incalca drepturile omului in comunitate. Ratificarea la scara larga a Statutului de la Roma (care a infiintat Curtea), precum si conformarea cu dispozitiile Curtii, sunt esentiale.
VII. O Organizatie mai puternica
“Intarirea ONU” a fost una dintre platformele de baza ale Declaratiei Mileniului din anul 2000 si este un punct de maxima importanta pentru Secretarul General Ban Ki-moon. Reforma organizatiei mondiale ramane o prioritate in desfasurare.
Secretariatul se va concentra pe reformarea managementului si incurajarea liderilor in dezvoltare din viitor. Campania lansata cu scopul de a utilize mai bine informatia si tehnologiile de comunicare va continua.
“Toate acestea dau Natiunilor Unite posibilitatea sa reactioneze mai repede si mai eficient in problemele care ne sunt lasate in seama”, a spus Secretarul General.
|