Scăderea fluxului de investiţii străine directe la nivel global a început să se stabilizeze în cea de-a doua jumătate a anului 2009. Acestei perioade i-a urmat o revigorare modestă în prima jumătate a lui 2010, dând naştere unor asteptări moderate, dar optimiste, cu privire la viitorul ISD pe termen scurt. Pe termen lung se preconizează că fluxurile de ISD vor lua avânt. Intrările globale de capital sunt aşteptate să crească la peste 1 200 de miliarde USD în 2010, urmând să atingă 1 300 – 1 500 miliarde USD în 2011, iar în 2012 să se îndrepte spre un total de 1 600 – 2 000 miliarde USD. În orice caz, aceste estimări sunt umbrite de existenţa a numeroase riscuri şi incertitudini, dintre care cea mai importantă este fragilitatea revigorării economiei mondiale.

Revenirea actuală a ISD are loc după o scădere drastică pe plan mondial a fluxurilor ISD în anul 2009. După un declin de 16% în 2008, intrările globale de ISD au scăzut cu încă 37%, până la valoarea de 1 114 miliarde USD, în timp ce ieşirile au scăzut cu aproape 43%, la 1 101 miliarde USD.  
 
Există unele schimbări majore în tendinţele de ansamblu ale ISD, care au precedat criza mondială, şi care, cel mai probabil, vor lua avânt pe termen mediu şi lung. În primul rând, ponderea relativă a economiilor în curs de dezvoltare şi în proces de tranziţie, atât ca ţări de destinaţie, cât şi ca surse ale ISD globale, este aşteptată să îşi continue creşterea. Aceste economii, care au absorbit aproape jumătate din intrările de ISD în anul 2009, sunt cele care conduc revenirea generală a ISD. În al doilea rând, sunt puţine şanse ca scăderea continuă a fluxurilor de investiţii în sectorul productiv, strâns legat de cel al serviciilor şi de sectorul primar, să fie una reversibilă. În al treilea rând, în ciuda impactului important asupra ISD, criza nu a încetinit fenomenul în creştere de internaţionalizare a producţiei.  

Investiţiile străine directe: în curs de revenire

Toate componentele fluxului de ISD - investiţiile de capital, împrumuturile intra-companii şi profitul reinvestit - s-au contractat în 2009. Valorile scăzute ale fuziunilor si achiziţiilor transfrontaliere, precum şi profiturile diminuate ale filialelor străine, au avut un efect puternic  asupra investiţiilor de capital şi a profitului reinvestit. Creşterea profiturilor companiilor a reprezentat, totuşi, în cea de-a doua jumătate a lui 2009, un suport pentru o revenire modestă a valorii profitului reinvestit. ISD au demostrat un dinamism reînnoit în primul trimestru al anului 2010. Fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere - încă diminuate, în valoare de 250 miliarde USD  în 2009 - au crescut cu 36%  în primele 5 luni ale lui 2010, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent.  

Scăderea bruscă a fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere este cea care a provocat cea mai mare parte a declinului ISD în 2009. Achiziţiile în străinătate s-au contractat cu 34% (65% ca valoare), în comparaţie cu 15% reprezentând creşterea numărului de investiţii greenfield. Fuziunile şi achiziţiile sunt de obicei mai sensibile la condiţiile financiare decât investiţiile greenfield. Aceasta deoarece tulburările pe piaţa bursieră afectează valoarea preţurilor pe care se bazează fuziunile şi achiziţiile, în cazul acestora, ciclul investiţiilor fiind de obicei mai scurt decât cel în cazul proiectelor de tip greenfield.

Criza globală a redus fondurile disponibile pentru ISD, ducând la scăderea numărului de achiziţii. În timp ce preţurile joase de pe pieţele bursiere au dus la diminuarea valorii tranzacţiilor pe fondul restructurării globale, au furnizat şi oportunităţi astfel încât corporaţiile transnaţionale (TNC) să poată accesa finanţări. Deşi fluxurile de ISD arată semne de revenire în 2010, fuziunile şi achiziţiile au un avânt semnificativ mai mare.  

ISD au scăzut în toate cele trei sectoare - sectorul primar, sectorul productiv şi sectorul serviciilor. Industriile ciclice precum cea a automobilelor şi cea chimică nu au fost singurele care au avut de suferit. Acele industrii care păreau iniţial rezistente în faţa crizei, precum industria farmaceutică şi cea alimentară, au fost de asemenea lovite în 2009. Doar câteva sectoare au reuşit să atragă în 2009 mai multe ISD decât în 2008 şi anume sectorul energetic, cel al distribuţiei apei şi a gazului, precum şi cel al echipamentelor electronice, construcţiilor şi telecomunicaţiilor.

 Dintre toate, ISD în sectorul productiv au fost cele mai grav afectate, înregistrând o scădere de 77% în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor faţă de 2008. Contracţia tranzacţiilor de acest tip în sectorul primar şi cel al serviciilor a fost mai puţin severă, de 47% şi respectiv 57%. Acest fapt a făcut că ele să deţină în continuare o pondere însemnată în valoarea globală a fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere, în defavoarea sectorului productiv. Totuşi, unele ramuri din aceste sectoare au fost afectate sever: cel mai remarcabil exemplu este cel al serviciilor financiare în cazul cărora valoarea F&A transfrontaliere s-a prăbuşit cu 87%.

Valoarea ISD provenite din fonduri de capital privat a scăzut cu 65%, în timp ce ISD provenite din fonduri naţionale de investiţii au crescut cu 15% în 2009. Aceste fonduri constituie împreună peste 10% din fluxurile globale de ISD, în creştere faţă de ponderea de 7% din 2000, dar în scădere faţă de maximul de 22% atins în 2007. ISD din fonduri de capital privat au fost afectate atât de diminuarea activitătii de fund-raising, cât şi de colapsul pieţei de buyout.  Valoarea fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere realizate cu capital privat a scăzut la 106 miliarde USD în 2009, la mai puţin de un sfert din valoarea sa maximă din 2007.

Totuşi, tranzacţiile mai mici au demonstrat elasticitate şi rezistenţă, astfel încât numărul achiziţiilor din capital privat de fapt a crescut. Activitatea fondurilor de capital privat arată semne de revenire în 2010, însă legislaţia propusă de Uniunea Europeană ar putea restricţiona viitoarele tranzacţii. Fondurile naţionale de investiţii au avut de suferit de asemenea în 2009, datorită scăderii preţurilor bunurilor de larg consum şi a surplusului din comerţ. Totuşi, fluxurile lor de ISD nu a scăzut, demonstrând consolidarea continuă a economiilor emergente care deţin aceste fonduri. Noi investiţii au fost redirecţionate către sectorul primar şi către industriile mai puţin vulnerabile în faţa schimbărilor financiare, precum şi către regiunile în curs de dezvoltare.  

Internaţionalizarea firmelor continuă  

În ciuda impactului sau asupra fluxului de ISD, criza globală nu a stopat procesul în expansiune de internaţionalizare a producţiei. Reducerea vânzărilor şi a profiturilor în cazul filialelor străine ale corporaţiilor transnaţionale în 2008 şi 2009 a fost mai mică decât contractarea generală a economiei mondiale. Ca urmare, ponderea filialelor străine în PIB-ul global a atins un maxim istoric de 11%. Numărul angajaţilor străini ai corporaţiilor transnaţionale a crescut uşor în 2009, atingând 80 de milioane de lucrători. Creşterea economiilor în curs de dezvoltare şi tranziţie este vizibilă în tiparele internaţionale actuale ale producţiei. Aceste economii sunt acum gazda majorităţii forţei de muncă a filialelor străine. În plus, acestea au reprezentat, în 2008, 28% din cele 82 000 de corporaţii transnaţionale la nivel global, în creştere cu 2% faţă de anul 2006. Acest procent este cu atât mai semnificativ în comparaţie cu ponderea de numai 2% pe care acestea o deţineau în 1992, fapt care arată creşterea importanţei lor ca state şi economii.  

Câştigurile filialelor străine au crescut cu 7,5% în 2009, în mare parte mulţumită creşterii de 15% a intrărilor de capital, până la valoarea de 18 000 miliarde USD. Creşterea capitalului ISD s-a datorat revenirii semnificative a pieţei globale a burselor de capital, precum şi fluxurilor continue de import de ISD, care au rămas la valoare pozitivă, însă şi-au încetinit considerabil ritmul de expansiune.

Jumătate din intrările de ISD merg în prezent către economiile în curs de dezvoltare şi în tranziţie

Intrările de ISD în economiile în curs de dezvoltare şi în proces de tranziţie au scăzut cu 27%, până la valoarea de 548 miliarde USD în 2009, după 6 ani de creştere neîntreruptă. În timp ce ISD în aceste economii au scăzut, acest grup pare a fi mult mai rezistent în faţă crizei decât ţările dezvoltate (44%). Ponderea lor în importul global de ISD a continuat să crească: pentru prima data în istorie, economiile în curs de dezvoltare şi în proces de tranziţie absorb în prezent jumătate din importurile globale de ISD.

După o tendinţă crescătoare de 5 ani, ieşirile de ISD din ţările în curs de dezvoltare şi în proces de tranziţie s-au contractat cu 21% în 2009. În orice caz, odată cu dezvoltarea corporaţiilor transnaţionale din cadrul acestor economii, contracţia ISD a fost mai puţin semnificativă decât în cazul ţărilor dezvoltate, unde ieşirile de ISD au scăzut cu 48%. ISD par de asemenea să-şi revină mai rapid în ţările în curs de dezvoltare. Ponderea exportului lor de capital rămâne restrânsă, însă este în creştere accelerată şi se preconizează că va atinge un sfert din ieşirile de capital pe scară globală.  

Printre cele mai mari ţări de destinaţie ale ISD, China a urcat în 2009 pe locul al doilea, după Statele Unite. Jumătate din primele 6 destinaţii ale ISD sunt în prezent ţări în curs de dezvoltare sau cu economii în tranziţie. Peste două treimi din fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere continuă să implice ţări dezvoltate, însă ponderea economiilor în dezvoltare şi tranziţie ca gazde ale acestor tranzacţii a crescut de la 26% în 2007 la 31%. În plus, acest grup a atras mai mult de jumătate din proiectele de tip greenfield din anul 2009. Din perspectivă exportatorilor de capital, Hong Kong (China), China şi Federaţia Rusă, în această ordine, fac parte din top 20 investitori ai lumii.

Performanţă regională inegală a ISD   

Dupa cum au subliniat o parte din informaţiile de mai sus, imaginea globală a ISD creionează o realitate variată la nivel regional. Majoritatea ISD în economiile în curs de dezvoltare şi în proces de tranziţie au fost direcţionate către un număr mic de ţări, dar care reprezintă, în special, mari pieţe emergente.

După aproape un deceniu de creştere continuă, fluxurile de investiţii străine directe (ISD) spre Africa au scăzut la 59 de miliarde de dolari - cu 19% mai putin faţă de anul 2008 – în principal datorită contracţiei cererii globale şi a scăderii preţurilor materiilor prime. Producătorii de materii prime din Africa de Vest şi de Est au fost de asemenea afectaţi. Fluxurile către Africa de Nord au scăzut, în ciuda unei game mai diversificate de ISD şi a programelor de privatizare intens susţinute. Contracţia investiţiilor din sectorul serviciilor din Africa a fost mai puţin pronunţată decât în alte sectoare. Datorită extinderii activităţilor, industria telecomunicaţiilor a devenit cel mai mare beneficiar al fluxurilor de ISD. În anul 2010, se aşteaptă o uşoară redresare a fluxurilor de ISD către Africa, datorită îmbunătăţirii preţului materiilor prime şi a interesului crecut manifestat de economiile emergente din Asia pentru această zonă.

Corporaţiile transnaţionale (CTN) din statele în curs de dezvoltare şi din cele în tranziţie au investit din ce în ce mai mult în Africa în ultimii ani. Ele au reprezentat  22% din fluxurile către această regiune în perioada 2005–2008, faţă de 18% în perioada 1995–1999. Investitorii din China, Malaezia, India şi Consiliul de Cooperare din Golf  (CCG) sunt printre cei mai activi – deşi Africa reprezintă numai o fracţiune din totalul investiţiilor pe care ei le realizează. Investitorii din Sudul şi Nordul Africii au devenit mai activi în regiune. Aceste noi surse de investiţii nu numai că oferă oportunităţi de dezvoltare, dar este aşteptat ca acestea să fie şi mai flexibile decât cele tradiţionale, constituind un eventual amortizor împotriva situaţiilor de criză.

Fluxurile totale de investiţii externe din Africa au fost înjumătăţite, ajungând la 5 miliarde de dolari. Ieşirile de investiţii din sudul Africii au crescut totuşi la 1.6 miliarde de dolari în 2009, mai ales datorită investiţiilor Africii de Sud realizate în principal în continentul african. Cu toate acestea, zona de nord a Africii rămâne cea mai importantă sursă de investiţii externe regionale, reprezentând peste 50% din total.

Fluxurile de ISD către Sudul, Estul şi Sud-Estul Asiei au cunoscut cea mai mare scădere de după anul 2001, dar sunt primele care par să se redreseze după actualul declin economic. Fluxurile de investiţii către aceste regiuni au scăzut cu 17 procente în anul 2009, ajungând la 233 miliarde de dolari, ceea ce reflectă un declin al fuziunilor şi achiziţiilor (F&A) transfrontaliere, mai ales în domeniul serviciilor (- 51%). Pe măsură ce volumul investiţiilor dinspre ţările dezvoltate a scăzut, volumul de ISD intraregional a luat avânt, în momentul de faţă reprezentând jumătate din intrările de ISD în regiune. Nivelul investiţiilor externe a scăzut cu 8%, ajungând la 153 de miliarde, cu volumul de F&A transfrontaliere scăzând cu 44%. În ciuda acestor tendinţe, investiţiile externe ale Chinei în sectorul non-financiar au continuat să crească, datorită căutării de resurse minerale şi a oportunitaţilor de F&A create de restructurarea industrială globală.

Nivelul investiţiilor străine directe din Sudul, Estul şi Sud-Estul Asiei a început să se redreseze, fiind aşteptat să crească într-un ritm accelerat, ca urmare a faptului că această regiune joacă un rol important în recuperarea de după declinul economic mondial. În mod special, nivelul fluxurilor  de investiţii către China şi India a crescut începând cu a doua jumătate a anului 2009, iar nivelul susţinut al investiţiilor externe ale celor două ţari este aşteptat să determine o creştere a totalului volumului de ISD la nivel regional în 2010. În ceea ce priveşte noile ţări industrializate - Hong Kong (China), Republica Coreea, Singapore şi Provincia Taiwan (China) - redresarea volumului de ISD va fi un proces lent şi moderat.

Creşterea volumului de investiţii intraregionale în Asia a determinat o răspândire a tehnologiilor, o „reciclare” a avantajelor comparative şi o sporire a competitivităţii. Aceasta a jucat un rol major în modernizarea secvenţială a industriilor din state cu niveluri diferite de dezvoltare. Integrarea regională şi avântul Chinei accelerează acest proces, creând oportunităţi de dezvoltare pentru un număr mai mare de state,  incluzând ţări mai puţin dezvoltate, precum Cambodgia, Republica Populară Democrată Lao şi Myanmar. Mai mult, acest proces al modernizării secvenţiale s-a extins în cazul unor industrii precum cea electronică, implicând produse de înaltă tehnologie.

Restrângerea pieţelor internaţionale de credit şi declinul în comerţul internaţional, au influenţat nivelul ISD-urilor în vestul Asiei, care a înregistrat o scădere de 24 de procente, ajungând la 68 de miliarde în anul 2009. Cu excepţia statelor Kuweit, Liban şi Qatar, nivelul intrărilor de ISD a scăzut. Această contracţie a afectat mai ales Turcia şi Emiratele Arabe Unite. În Turcia, volumul de F&A transfrontaliere a scăzut, iar industriile orientate spre export au fost grav afectate de impactul crizei globale. Nivelul ieşirilor de ISD din regiune, dintre care 87% este generat de statele membre CCG, a scăzut cu 39%, ajungând la 23 de miliarde în anul 2009. Nivelul în creştere al investiţiilor dinspre Arabia Saudită nu a fost suficient pentru a compensa impactul negativ determinat de criza mondială din Dubai. În cazul în care efectele crizei se reduc, iar pieţele internaţionale de credit se stabilizează, angajamentul susţinut al guvernelor din vestul Asiei faţă de planurile ambiţioase de infrastructură, ar putea determina o revenire a nivelului de investiţii în anul 2010. Ieşirile de fluxuri, pe de altă parte, vor rămâne la un nivel scăzut pe termen scurt. Entităţile deţinute de stat - principalii investitori ai regiunii – şi-au reorientat atenţia spre economiile naţionale, iar criza din Dubai va continua să influenţeze negativ ieşirile de investiţii din Emiratele Arabe Unite.

Impactul turbulenţelor economice şi financiare globale a determinat o scădere de 117 miliarde de dolari în America Latina şi Zona Caraibelor, cu 36% mai puţin faţă de nivelul din anul 2008. Deşi Brazilia, cu o scădere de 42 de procente a intrărilor de investiţii a fost mai afectată decât întreaga regiune, a rămas destinaţia principală a investitorilor. Volumul de F&A din regiune s-a prăbuşit, devenind negativ în 2009, când companiile străine au vândut sediile locale către companiile naţionale, situaţie întâlnită mai ales în Brazilia. Intrările de ISD sunt aşteptate să se redreseze în anul 2010 şi să continue să crească pe termen mediu, Mexic şi Brazilia rămânând destinaţii populare pentru investitorii străini, potrivit statisticilor.

Ieşirile de investiţii dinspre Brazilia au coborât la 10 miliarde de dolari, datorită unei  creşteri a împrumuturilor intra-companie de la firmele-mamă către filialele din străinătate. De aici, a rezultat o scădere de 42% a volumului de investiţii externe la nivel de regiune. Cu toate acestea, volumul de F&A transfrontaliere realizate de companiile transnaţionale din regiune, proces început în anul 2003, va determina investiţii externe pe termen mediu. Ieşirile de ISD  dinspre America Latină şi Zona Caraibelor au crescut de la o medie de 15 miliarde de dolari pe an, în perioada 1991–2000, la 48 de miliarde de dolari pe an, în perioada 2003-2009. Un număr din ce în ce mai mare de companii - în mare parte braziliene şi mexicane - s-au extins în afara regiunii, cu precădere în state cu economii dezvoltate.

Pe lângă condiţiile favorabile din regiune începând cu anul 2003, si politicile guvernamentale au contribuit la consolidarea companiilor locale, precum şi la extinderea lor pe plan internaţional. Cei mai mari investitori ai regiunii sunt, în prezent, cele mai mari şi vechi grupuri de afaceri, care au prosperat în timpul perioadei substituirii importului. Mai mult, politicile de privatizare din ţări precum Brazilia şi Mexic, au dus la crearea unor lideri naţionali. Recent, stimulentele guvernamentale din Brazilia, incluzând linii de credit vizate, au avut ca efect susţinerea expansiunii companiilor peste hotare. Accesul limitat la finanţarea locală, coroborat cu dimensiunile restrânse ale pieţelor financiare internaţionale, ar putea însă îngreuna expansiunea în viitor. Aceste CTN-uri vor continua să extragă beneficii din raportul redus dintre datorii şi profituri, din limitarea investiţiilor în sectoarele cele mai afectate de criză, precum şi din relativa flexibilitate a economiei regiunii.

După 8 ani cu o tendinţă ascendentă, intrările de ISD către Sud-Estul Europei şi Comunitatea Statelor Independente (CSI) au scăzut la 69.9 miliarde de dolari, un declin de 43% faţă de anul 2008. Intrările de ISD din ambele subregiuni au scăzut în 2009, deşi fluxurile din Sud-Estul Europei au fost mai puţin afectate decât cele din CSI. Fluxurile de ISD catre Federaţia Rusă au fost aproape înjumătăţite, datorită cererii locale reduse, profiturilor reduse din proiectele care implică resurse naturale, şi diminuării ritmului de investiţii. Cu toate acestea, în anul 2009, Federaţia Rusă a ocupat locul 6 în topul destinaţiilor preferate pentru investiţii. F&A transfrontaliere s-au prăbuşit datorită procesului de achiziţie lent al  companiilor din UE, cel mai mare investitor din regiune. Investiţiile realizate de statele în curs de dezvoltare, în special China, au înregistrat un trend ascendent. Scăderea volumului de ieşiri a investiţiilor din regiune (-16%), nu a fost la fel de gravă precum scăderea înregistrată în cazul volumului de intrări. În 2009, Federaţia Rusă, de departe cea mai mare sursă de investiţii externe din regiune, a devenit un investitor extern net. Preţurile mai mari la materiile prime, o nouă rundă de privatizări, precum şi o redresare economică în statele exportatoare de materii prime (Kazakhstan, Federaţia Rusă şi Ucraina) vor susţine o revenire modestă a ISD în anul 2010.

Nivelul de ISD în cazul industriei bancare din Sud-Estul Europei a cunoscut o continuă creştere din primii ani ai începutului de mileniu, alimentate de restructurări substanţiale şi de privatizare. Drept rezultat, la sfârşitul anului 2008, 90% din activele băncilor erau deţinute de entităţi străine. Băncile străine au jucat un rol pozitiv în regiune în timpul crizei financiare globale. Recenta criză economică din Grecia a renăscut preocupările cu privire la faptul că prezenţa masivă a băncilor străine ar putea atrage un risc general în regiune.

Fluxurile de ISD către statele dezvoltate au înregistrat cele mai mari scăderi dintre toate regiunile (44%), ajungând la valoarea de 566 miliarde dolari. Cu toate acestea, regresul nu a fost atât de pronunţat precum în cazul declinului economic dintre anii 2000-2003, chiar dacă actuala criză este mult mai gravă. America de Nord a fost cea mai afectată, pe cand cele 27 de state ale UE au făcut faţă turbulenţelor mai bine, cu Germania, de exemplu, înregistrând o creştere de 46%, mai ales datorită unei intensificări a împrumuturilor intra-bancare.

Pe de altă parte, ISD către Marea Britanie, o altă ţară gazdă importantă, au scăzut cu 50% în comparaţie cu anul precedent. Fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere s-au diminuat cu două treimi în ţările dezvoltate, tranzacţiile în sectorul producţiei contractându-se cu 80%.

O uşoară revenire economică în prima jumătate a anului 2010 a avut ca efect stabilizarea intrărilor de investiţii, asteptându-se o creştere a acestor fluxurilor, peste nivelul anului 2009. Procesul curent de liberalizare din domenii cum este ramura energiei electrice, progresele în procesul de integrare regională, precum şi relativa stabilitate a  CTN din ţările cu economii în curs de dezvoltare şi în proces de tranziţie, ar trebui să contribuie la îmbunătăţirea perspectivelor în privinţa ISD pe termen mediu destinate ţările dezvoltate.

După o scădere de 48% în anul 2009 a ieşirilor de ISD, se aşteaptă ca acestea să înregistreze o revenire în 2010 şi să îşi accelereze ritmul de creştere pe termen mediu, în contextul îmbunătăţirii perspectivelor economice globale şi în special a celor din ţările în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, percepţia în creştere a riscului de incapacitate de plată a datoriei naţionale a mai multor state, precum şi posibila răspândire a acestui fenomen în cadrul zonei Euro,  reprezintă ameninţări serioase la adresa trendului crescător.

Scăderea economică a readus în discuţia ţărilor dezvoltate îngrijorări mai vechi cu privire la impactul pe care creşterea internaţionalizării producţiei o poate avea asupra situaţiei locurilor de muncă din ţările respective. Creşterea rapidă a ieşirilor de ISD în ultima decadă  a rezultat într-o creştere a ratei CTN din ţările dezvoltate care şi-au recrutat forţa de muncă din strainătate. Totusi, ISD pot salva sau creşte numărul locurilor de muncă domestice dacă au ca rezultat exporturi pentru ţara de provenienţă sau o competitivitate crescută pentru firmele de investiţii.  Cercetările au produs rezultate neuniforme cu privire la impactul ISD asupra reducerii locurilor de muncă domestice. Într-adevăr, impactul depinde de tipul de investiţie, locaţia afiliaţilor şi strategiile de angajare ale CTN.

Economiile mici şi vulnerabile

Declinul ISD către grupul de ţări mici, slabe şi vulnerabile – LDCs, LLDs, SIDS - reprezintă un motiv de îngrijorare, având în vedere rolul pe care acestea îl au pentru economiile ţărilor în discuţie. Nivelul ISD-urilor raportat la  formarea de capital fix brut a fost, în rândul acestor grupuri, între 25 şi 40 la sută în 2009, mult mai ridicat decât în alte părţi ale lumii. Chiar dacă ISD sunt concentrate, ca valoare, pe resurse naturale din aceste grupuri de ţări, judecând după numărul proiectelor, acestea par a se extinde şi în sectoarele de producţie şi servicii. Cota acestora din fluxul intrărilor de ISD a fost de doar 4%.

Fluxurile de ISD către cele mai puţin dezvoltate 49 de ţări au scăzut cu 14%, până la valoarea de 2 miliarde $. Impactul scăderii investiţiilor este în mod special important pentru acest grup de ţări, având în vedere proporţia ISD în formarea capitalului fix brut (24% în 2009), care sugerează  o contribuţie majoră la formarea de capital. Fluxurile de ISD către cele mai puţin dezvoltate ţări încă reprezintă mai puţin de 3% din fluxurile globale de ISD şi 6% din fluxurile către ţările în curs de dezvoltare. ISD rămân concentrate în câteva ţări bogate în resurse naturale. Investiţiile de tip greenfield reprezintă majoritatea ISD în ţările cel mai puţin dezvoltate, peste 60% dintre aceste proiecte în 2009 fiind iniţiate de economii în tranziţie şi în curs de dezvoltare. Mare parte din fluxurile de intrare de ISD provin în continuare de la ţările dezvoltate. Perspectivele ISD pe termen mediu depind de măsura în care ţările cel mai puţin dezvoltate îşi depăşesc slăbiciunile structurale. Aceste dezavantaje ar putea fi atenuate în parte dacă asistenţa oficială pentru dezvoltare (AOD) ar fi utilizată mai eficient, cu un accent particular pe îmbunătăţirea capacităţii productive a ţării gazdă, cu scopul de a utiliza ISD pentru dezvoltare.

Cele 31 de ţări în curs de dezvoltare fără ieşire la mare nu au fost considerate în general ca fiind destinaţii atractive pentru ISD. Dezavantajele geografice inerente împreună cu slăbiciunile structurale au diminuat perfomanţa economică a acestora. Cu toate acestea, reformele economice, liberalizarea investiţiilor şi condiţiile economice globale favorabile au dus la creşterea constantă a fluxurilor interne de ISD în perioada 2000-2008. Scăderea de 17% a ISD până la 22 miliarde USD în 2009 a fost mai puţin pronunţată decât în restul lumii. Datorită lipsei diversificării capacităţilor de producţie, ISD în ţările în curs de dezvoltare fără ieşire la mare, au rămas concentrate în mare parte pe sectorul primar al câtorva ţări bogate în resurse (doar Kazakhstan a primit 58 % din totalul de ISD in 2009). ISD către ţările în curs de dezvoltare fără ieşire la mare, care provin în principal de la economiile în curs de dezvoltare, în special din Asia şi Africa, sunt aşteptate să crească uşor.  Pentru a-şi depăşi neajunsurile geografice, ţările în curs de dezvoltare fără ieşire la mare, s-ar putea concentra pe industrii care au o componentă mai mare de informaţie şi expertiză şi care sunt mai puţin dependente de utilizarea de factori de producţie care implică costuri de transport. Integrarea regională a ţărilor cu ieşire la mare ar putea de asemenea să transforme aceste economii în destinaţii de investiţii mai atractive, prin lărgirea pieţelor locale.

Cele 29 de ţări în curs de dezvoltare din insulele mici au făcut de asemenea eforturi pentru a atrage ISD. Mărimea mică a pieţelor domestice, resursele naturale şi umane limitate şi costurile ridicate ale tranzacţiilor cum ar fi cele de transport, au descurajat ISD.  Totuşi, în ciuda scăderii de 35%, până la 5 miliarde USD în 2009, ponderea fluxurilor de ISD a rămas la peste 30%, având în vedere faptul că investiţiile domestice au scăzut chiar mai mult. Jumătate din fluxurile de intrare de ISD către acest grup a fost concentrată în primele trei ţări din topul destinaţiilor de investiţii dintre ţările în curs de dezvoltare din insulele mici (Jamaica, Trinidad Tobago şi Bahamas, în această ordine). Paradisurile fiscale din ţările în curs de dezvoltare din insulele mici au primit aproximativ un sfert din fluxurile de intrare şi acţiunile ISD în 2009, însă reglementările internaţionale mai stricte diminuează gradual intrările de ISD în aceste economii. Date fiind limitările geografice, ţările în curs de dezvoltare din insulele mici vor continua probabil să se bazeze pe potenţialul lor tradiţional în serviciile de nişă precum turismul. Industriile bazate pe informaţie oferă de asemenea un potenţial promiţător, cu condiţia ca acestea să dezvolte tehnologiile de informaţie şi infrastructură pentru telecomunicaţii necesare şi să-şi îmbunătăţească capitalul uman.

Perspectivele ISD: optimism rezervat

UNCTAD estimează că fluxurile de ISD se vor redresa uşor depăşind 1200 miliarde USD în 2010, urmând a creşte până la 1 300 – 1 500 miliarde USD în 2011. ISD sunt aşteptate să işi reia nivelul de dinaintea declanşării crizei, estimat la 1 600 –2 000 miliarde USD, abia în 2012. Îmbunătăţirea treptată a condiţiilor macroeconomice, a profiturilor corporaţiilor şi a valorii acţiunilor la bursă, observate la începutul lui 2010, sunt asteptate să continue, susţinând redresarea încrederii în afaceri. După o contracţie de 2% în 2009, se preconizează că economia globală va creşte cu 3% în 2010. Atât dobânzile, cât şi preţurile comodităţilor, vor rămâne cel mai probabil moderate până la sfârşitul anului, ajutând la menţinerea sub control a costurilor de producţie şi susţinând investiţiile domestice. Profiturile corporaţiilor s-au redresat începând cu mijlocul anului 2009 şi sunt aşteptate să crească în 2010. Împreună cu o perfomanţă îmbunătăţită a bursei, acestea vor susţine finanţarea pentru ISD.

Sondajul UNCTAD privind perspectivele investiţiilor la nivel mondial pentru 2010-2012 indică o revenire a optimismului pe termen mediu privind afacerile. Intenţiile CTN de a se extinde în străinătate sunt mai pronunţate pentru 2011 şi 2012. Revenirea ISD este probabil să fie susţinută în mare parte de F&A transfrontaliere. Restructurarea anumitor industrii, precum şi privatizarea companiilor care au rezistat crizei globale, vor crea mai multe oportunităţi de F&A transfrontaliere pentru CTN. Sondajul confirmă şi scăderea procentajului sectorului productiv din totalul de ISD în comparaţie cu sectorul primar şi sectorul de servicii.

CTN aparţinând economiilor în curs de dezvoltare sunt mai optimiste decât cele din ţările dezvoltate şi preconizează că investiţiile lor străine işi vor reveni mai rapid. Aceasta sugerează o continuare a expansiunii CTN emergente ca sursă de ISD. Mai mult decât atât, investitorii globali arată un interes crescând  pentru economiile în curs de dezvoltare. Brazilia, Federaţia Rusă, India şi China (BRIC), în special, sunt locaţii atractive pentru ISD. Fluxurile către ţările cu economii în curs de dezvoltare şi în tranziţie nu vor fi direcţionate doar către părţile din lanţul valoric care necesită preponderent forţă de muncă (labour intensive), ci din ce în ce mai mult înspre activităţile ce necesită preponderent tehnologie (technology intensive). Revenirea economică şi financiară globală rămâne fragilă, fiind ameninţată de riscuri emergente, constrângeri ale investiţiilor publice, incertitudini cu privire la reformele financiare, accesul limitat la credite, volatilitatea bursei şi a pieţei de schimb valutar. Pentru continuarea redresării, investiţiile private sunt esenţiale, acestea stimulând dezvoltarea, precum şi reducerea somajului. ISD joacă un rol major.

În prezent, optimismul rezervat domină perspectivele asupra ISD globale.

Politici recente de dezvoltare

Orientările politicilor curente de investiţii pot fi în general caracterizate de o mai mare liberalizare şi facilitare a investiţiilor străine. În acelaşi timp, eforturile de adaptare a investiţiilor străine la obiectivele politicilor publice avansate (ex: protecţia mediului, diminuarea sărăciei şi/sau abordarea preocupărilor privind securitatea naţională) s-au intensificat. Această dihotomie între politici, precum şi dorinţa politică de a reechilibra drepturile şi obligaţiile respective ale statului şi ale investitorilor devin evidente atât la nivelul politicilor naţionale, cât şi internaţionale, accentul îndreptându-se spre rolul statului. Reţeaua acordurilor internaţionale de investiţii (IIA) s-a extins în continuare, în vreme ce încercările de a asigura echilibrul şi coerenţa în cadrul sistemului IIA sunt la început de drum. Mai mult, elaborarea politicilor de investiţii încearcă să reflecte interacţiunea mai strânsă dintre politicile de investiţii şi alte politici, inclusiv cele referitoare la probleme mai generale economice, sociale şi de mediu.

Politicile naţionale: reglementările câştigă teren pe măsură ce liberalizarea continuă

Sistemele naţionale de investiţii au devenit din ce în ce mai favorabile investiţiilor străine, în timp ce guvernele au pus din ce în ce mai mult accentul pe reglementări.

Din cele 102 noi măsuri de politici naţionale vizând investiţiile străine identificate în 2009, majoritatea (71) erau îndreptate spre o mai mare liberalizare şi promovarea investiţiilor străine. Astfel se confirmă că tumultul economic şi financiar global nu a condus până în clipa de faţă la intensificarea protecţionismului investiţiilor. Politicile includ, printre altele, deschiderea unor sectoare anterior închise, liberalizarea achiziţionării de pământ, desfiinţarea monopolurilor şi privatizarea întreprinderilor de stat. Exista măsuri pentru promovarea şi facilitarea investiţiilor axate pe stimulente fiscale şi financiare cu scopul de a încuraja investiţiile străine directe în anumite industrii sau regiuni, incluzând zone cu un anumit specific din punct de vedere economic; creşterea transparenţei; accelerarea procedurilor de aprobare şi acordare a autorizaţiilor pentru proiecte. Pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri, impozitele corporaţiilor au fost, de asemenea, micşorate în anumite ţări, în special în cele dezvoltate şi în economiile în curs de dezvoltare din Africa şi Asia. Cu toate acestea, constrângerile fiscale în creştere ar putea în final să rezulte într-o inversare a trendului din ultimul deceniu.

În ciuda tendinţei generale de liberalizare, 31 dintre noile măsuri de politică naţională au optat pentru reglementări mai stricte cu privire la investiţiile străine directe. Însumând peste 30% din total, acesta este cel mai mare procent atins de aceste măsuri, monitorizate din 1992, an în care UNCTAD a întocmit primele rapoarte oficiale. Aceste măsuri sunt solicitate, pe de o parte, de îngrijorarea crescândă faţă de protejarea industriilor strategice, a resurselor naturale şi a securitaţii naţionale. Pe de altă parte, crizele recente datorate, spre exemplu, turbulenţelor pieţelor financiare şi impactului creşterii preţurilor la alimente, au condus şi la creşterea dorinţei de a reglementa anumite industrii. In ultimul rând, economiile emergente se preocupă mai mult de protecţia mediului şi cea socială, în timp ce ţările cel mai slab dezvoltate încă îşi mai completează lacunele legislative. În consecinţă, noi restricţii ce privesc contribuţia străină au fost introduse în anumite sectoare, iar procedurile de proiectare şi aprobare au fost înăsprite, uneori din motive de securitate naţională. Intervenţia mai mare a statului în economie a fost cea mai evidentă în ceea ce priveşte exproprierile – care au avut loc în câteva ţări din America Latină – şi în sporirea participării statului în companii drept susţinător al măsurilor acestora de ieşire din criză.

Se preconizează că reversul naţionalizărilor temporare în acele sectoare considerate strategice ar putea conduce la presiunea guvernelor asupra companiilor private de a rămâne în mâinile statului, sau asupra investitorilor de a-şi menţine producţia şi locurile de muncă în ţară. Prin urmare, retragerea succesivă a subvenţiilor de la stat va trebui să fie atent monitorizată, având în vedere că riscurile protecţionismului în ceea ce priveşte investiţiile încă nu au dispărut.

Treisprezece ţări ale G20 continuă să deţină active şi pasive impresionante, provenite din strategiile în caz de urgenţă. La data de 20 mai 2010, suma totală a angajamentelor publice – acţiuni, împrumuturi şi garanţii – a depăşit un trilion de dolari. În sectorul financiar, câteva sute de firme beneficiază în continuare de un astfel de ajutor de stat, iar în sectoarele nefinanciare cel puţin 20,000 de firme particulare continuă, de asemenea, să beneficieze de programele de ajutor în caz de urgenţă.

Sistemul internaţional al investiţiilor : spre o abordare mai echilibrată

Ansamblul internaţional al investiţiilor a luat amploare şi s-a diversificat, demonstrând o evoluţie către un sistem mai echilibrat, in termeni de drepturi si obligaţii ale statului.

Sistemul internaţional al investiţiilor evoluează rapid atât prin încheierea unor noi tratate, cât şi printr-un număr în continuă creştere de compensaţii arbitrale. În 2009 au fost încheiate 211 noi AII (82 tratate bilaterale de investiţii – TBI, 109 tratate de impozitare dublă – TID şi alte 20 AII) – în medie aproximativ patru noi acorduri pe săptămână. Per ansamblu, numărul total de acorduri a crescut la 5 939 la sfârşitul anului. Tendinţa de încheiere rapidă a tratatelor a continuat şi în 2010, în primele cinci luni încheindu-se încă 46 AII (6 TIB, 33 TID şi alte 7 AII). Un progres major a fost realizat recent în Europa, Tratatul de la Lisabona transferând competenţele ISD de la Statele Membre la Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte rezolvarea conflictelor dintre stat şi investitori, cel puţin 29 de noi procese au fost intentate în 2009 şi 44 de sentinţe pronunţate, aducând, la sfârşitul acestui an, numărul total de procese înregistrate la 357 şi cel de procese finalizate la 164. Cea mai mare parte a acestor 357 de procese a fost intentată de investitori din ţările dezvoltate, beneficiarii fiind adesea ţările aflate în curs de dezvoltare şi tranziţie. Anumite soluţionări au determinat contradicţii şi o lipsă de coerenţă între diferitele decizii de arbitraj.

Integrarea regională – precum şi nevoia de a promova coerenţă şi politici comune în cadrul AII – duce la schimbări sistemice în ansamblul internaţional al investiţiilor, rezultând într-o creştere mai mare a coerenţei, echilibrului şi orientării către dezvoltare a acestuia. Cadrul acordurilor internaţionale de investiţii pare a se consolida prin (a) o creştere a acordurilor economice multilaterale mai extinse, incluzând clauze de investiţii; (b) eforturi de a crea zone regionale de investiţii (în principal sud – sud); (c) transferul de competenţe cu privire la investiţiile străine din cadrul Uniunii Europene; (d) abrogarea tratatelor bilaterale de investiţii pentru a da o direcţie comună şi a elimina contradicţiile din cadrul altor instrumente legale; şi (e) eforturile a numeroase ţări de a-şi reevalua politicile internaţionale de investiţii pentru a le putea adapta mai eficient la cerinţele procesului de dezvoltare prin revizuirea modelelor de tratate internaţionale, reexaminarea reţelelor şi a implicaţiilor asupra dezvoltării sau prin anularea  tratatelor bilaterale de investiţii.

Mai mult decât atât, multe dintre tratatele recente - noi, renegociate sau revizuite - susţin ideea că guvernele, atât din ţările dezvoltate, cât şi din cele aflate în curs de dezvoltare, caută din ce în ce mai mult să formuleze acorduri cu o mai mare exactitate, prin clarificarea obiectivelor sau a semnificaţiei anumitor obligaţii, cu scopul de a menţine rolul statului în stabilirea reglementărilor. De asemenea, şi clauzele care privesc mediul, precum şi cele care caută să asigure responsabilizarea socială corporatistă , devin din ce în ce mai întâlnite. Cu toate acestea, eficientizarea AII cu scopul de a genera dezvoltare rămâne o provocare.

Deşi arbitrajul rămâne principala modalitate de a rezolva disputele legate de investiţiile internaţionale, provocările globale devin din ce în ce mai evidente în sistemul de soluţionare a disputelor. Prin urmare, un număr de ţări a ameliorat clauzele din AII privind rezolvarea disputelor dintre investitor şi stat, căutând să-şi reducă vulnerabilitatea în faţa cerinţelor investitorului sau să mărească eficienţa şi legitimitatea procesului de rezolvare a conflictelor. Mai mult, câteva seturi de reguli internaţionale de arbitraj – incluzând cele ale Centrului Internaţional pentru Negocierea Disputelor privind Investiţii (ICSID), Camera Internaţională de Comerţ (ICC) şi Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional (UNCITRAL) – au fost sau sunt revizuite. În acelaşi timp, câteva ţări aflate în curs de dezvoltare renunţă la procesele internaţionale de arbitraj, denunţând Convenţia ICSID sau căutând alternative de rezolvare a disputelor şi diferite mecanisme de prevenire.

Alte iniţiative privind investiţiile

Pe lângă tratatele de investiţii, iniţiativele recente ale politicilor ce vizează provocările globale au la rândul lor implicaţii pentru sistemul investiţiilor internaţionale.

S-au întreprins diferite eforturi pentru a stabili anumite principii internaţionale legate de investiţiile responsabile în agricultură. Acestea includ iniţiativa comună de a promova investiţii agricole responsabile, condusă de UNCTAD, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimente şi Agricultură, Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă şi Grupul Băncii Mondiale. Astfel de principii, dacă sunt adoptate şi implementate, pot spori avantajele ISD în agricultură, micşorând în acelaşi timp dezavantajele şi contribuind astfel la întărirea securităţii alimentare şi la dezvoltarea locală.
Membrii summit-ului G20 s-au angajat să nu creeze protecţionism în domeniul comerţului şi al investiţiilor şi au cerut organizaţiilor interguvernamentale, inclusiv UNCTAD, să monitorizeze şi să întocmească rapoarte publice referitoare la protecţionismul comercial şi al investiţiilor.
De asemenea, atât la nivel naţional, cât şi la cel multilateral, se fac eforturi de a reforma sistemul financiar şi de a investiga slăbiciunile care au constituit baza crizei financiare mondiale. Acestea vor avea implicaţii semnificative pentru fluxul ISD. Atenţia trebuie să fie concentrată asupra coerenţei dintre sistemul financiar internaţional emergent şi sistemul internaţional de investiţii, interacţiunea dintre cele două fiind în mare măsură neglijată. Deşi cele două sisteme au evoluat în paralel, ambele guvernează producţii transfrontaliere de capital pe termen scurt şi lung.

FOLOSIREA INVESTIŢIILOR STRĂINE PENTRU O ECONOMIE CU EMISII DE CARBON REDUSE
 
Corpotatiile transnaţionale (CTN) reprezintă atât o parte a problemei, cât şi a soluţiei
Dezbaterile asupra politicilor globale cu privire la abordarea schimbărilor climatice nu mai ridică problema nevoii de a acţiona. În acest moment, problema este cât trebuie acţionat şi ce fel de măsuri trebuie luate - şi de către cine. Pentru a acţiona pe o scară globală la provocarea de a reduce gazele cu efect de seră (GES)  este nevoie să răspundem cu o cantitate echivalentă, enormă, de resurse financiare şi tehnologice. CTN au de făcut o contribuţie indispensabilă în trecerea la o economie cu emisii de carbon reduse deoarece acestea emit o cantitate considerabilă în operaţiunile lor  internaţionale vaste, dar şi pentru că sunt primii care pot genera şi răspândi tehnologia şi finanţa investiţii pentru a reduce emisiile de GES. Inevitabil, CTN sunt atât parte a problemei cât şi a soluţiei.

Pentru anii 2010-2015, estimările indică faptul că, pentru a reduce emisiile de GES la nivelul necesar pentru a atinge ţinta de 2°C (după cum este precizat în Acordul de la Copenhaga), sunt necesare 440 miliarde de dolari pe an reprezentând investiţii globale suplimentare. Pentru anului 2030, estimările sunt chiar mai mari, ajungând până la 1200 miliarde de dolari pe an. Toate studiile accentuează importanţa contribuţiilor financiare ale sectorului privat în a face economiile din întreaga lume mai atente la schimbările climatice, în special în lumina deficitelor fiscale publice imense existente în toată lumea. Pentru a combate schimbările climatice, politicile de reducere a carbonului îndreptate către CTN -uri şi investiţii străine trebuie astfel să fie încorporate în strategiile naţionale economice în dezvoltare.  

Necesitatea unor mecanisme eficiente pentru a mobiliza sectorul privat   

Programul actual internaţional cu privire la schimbările climatice nu a încurajat investiţiile străine şi fluxurile tehonologice (în special în ţările sărace aflate în curs de dezvoltare) în vederea reducerii emisiilor de carbon atât de mult cum s-a sperat, în ciuda progreselor făcute în ultimul timp. În urma întâlnirii de la Copenhaga din decembrie 2009, viitoarele nivele de emisii de carbon dorite, natura instituţiilor, mecanismele politice concrete şi sursele de finanţare rămân neclarificate. Astfel, programul actual ce are în vedere schimbările climatice nu reuşeşte să genereze acel lucru necesar sectorului privat pentru a îşi reorienta strategiile de afaceri: un cadru politic clar, stabil şi previzibil.  
Protocolul de la Kyoto a fost lăudat pentru crearea de mecanisme menite să reducă emisiile, printre acestea incluzându-se şi Mecanismul de Dezvoltare Curată, care poate fi văzut şi ca o metodă de a ajuta ţările aflate în curs de dezvoltare să aibă o dezvoltare economică durabilă. Totuşi, deoarece mecanismele Protocolului au fost concepute în conformitate cu ţelurile de reducere a emisiilor a fiecărei naţiuni, decizia cu privire la implicarea sectorului privat a rămas în mâinile fiecărui guvern, cauzând astfel fragmentarea pieţelor.

Astǎzi, este clar cǎ „negocierile la nivel înalt” nu sunt suficiente şi cǎ existǎ o nevoie apǎsǎtoare de mecanisme riguroase, atât la nivel naţional cât şi internaţional, pentru a putea mobiliza eficient contribuţiile sectorului privat în ceea ce priveşte fluxurile de capital dintre ţǎri şi difuzarea tehnologiilor, în special către ţările sărace.

Investiţiile străine în reducerea emisiilor de carbon: tipuri şi cerere

Investiţiile străine în reducerea emisiilor de carbon pot fi definite ca transferul de tehnologii, practici sau produse de către CTN -uri către ţările gazdă, atât printr-o participare  la capital (ISD) cât şi printr-o participare a CTN -urilor fara a fi acţionari, astel încât operaţiunile lor şi cele relaţionate lor precum şi folosirea produselor şi serviciilor CTN -urilor să genereze emisii de GES mult mai scăzute decât s-ar întâmpla altfel. Investiţiile străine în reducerea emisiilor de carbon includ deasemenea ISD-uri întreprinse pentru a dobândi sau a accesa tehnologiile, procesele şi produsele necesare. Există două tipuri de investiţii străine în reducerea emisiilor de carbon:
•    Introducerea unor proceduri de reducere a carbonului pentru a scădea emisiile de GES care depind de modul de realizare al produselor. Acestea includ îmbunătăţirea operaţiunilor CTN -urilor precum şi a celorlalte firme cu care relaţionează de-a lungul lanţurilor valorice globale.
•    Crearea de produse şi servicii cu emisii de carbon reduse, care ajută la scăderea GES-urilor prin modul lor de folosire. Astfel de produse includ, de exemplu, maşini electrice, electronice care economisesc energie - „power-saving” şi sisteme de transport în masă integrate. Serviciile includ oferirea de soluţii tehnologice  prin reorganizarea proceselor de emitere a GES-urilor în companiile locale.  

Canalizarea  investiţiilor străine pentru reducerea emisiilor de carbon spre sectoare cheie (eg. „zone de emisii”) cu un potenţial mare de atenuare este cea mai eficientă metodă de a folosi contribuţia CTN -urilor în reducerea emisiilor de GES. Energia, industria (atât manufacturile cât şi petrolul şi gazul), transportul, construcţiile, gestionarea deşeurilor,  silvicultura şi agricultura sunt generatoare importante de GES. O evaluare a emisiilor viitoare în aceste sectoare, combinată cu potenţialul de reducere şi costul, oferă factorilor de decizie un prim indiciu cu privire la direcţia în care ar trebui să îşi canalizeze eforturile.  

Sectoarele energetic şi industrial sunt piatra de temelie a oricărui efort de a reduce emisiile. În ambele sectoare, CTN -urile au o prezenţă puternică şi se află într-o primă poziţie în ceea ce priveşte difuzarea unor tehnologii şi procese mai „curate”. Industria oferă deasemenea echipament şi servicii pentru a ajuta la reducerea emisiilor în alte sectoare. Transportul, construcţiile şi gestionarea deşeurilor vor emite fiecare mai puţin decât sectorul energetic şi cel industrial în 2030. Pentru toate aceste trei sectoare, emisiile de GES sunt corelate într-o mare măsură cu consumatorii şi folosirea publică. În sectorul transporturilor, spre exemplu, reducerea emisiilor de GES necesită vehicule mai eficiente  şi schimbarea comportamentului consumatorilor şi al corporaţiilor. Într-un mod asemănător, în sectorul construcţiilor, folosirea unor instalaţii, dispozitive de iluminat şi izolaţii îmbunătăţite, precum şi surse de energie alternative pentru încălzire şi răcire a aerului, înseamnă un pas mare înainte în reducerea emisiilor.  

Emisiile sectorului de gestionare a deşeurilor rezultă în special din depozitele de deşeuri şi apele uzate, putând fi moderate printr-o recuperarea metanului din gropile de gunoi. Cele două sectoare ce au legătură cu pământul, agricultura şi silvicultura, au un potenţial mare de reducere a emisiilor; în cazul silviculturii pot fi chiar contracarate efectele emisiilor prin împăduriri şi reîmpăduriri. CTN pot avea o contribuţie importantă în toate aceste sectoare.

Investiţiile străine în reducerea emisiilor de carbon sunt importante, iar potenţialul lor este imens

Se estimează că ISD în reducerea emisiilor de carbon  au atins deja un nivel important, cu fluxuri de aproximativ 90 miliarde de dolari în anul 2009, şi asta doar în trei industrii cheie: (a) generare de electricitate alternativă/regenerabilă; (b) reciclare; şi (c) fabricarea de produse ce folosesc resursele mediului (precum turbine de vânt, panouri solare şi biocombustibili). Aceste industrii sunt inima noilor oportunităţi de afaceri bazate pe reducerea emisiilor de carbon. În timp, investiţiile ce au în vedere reducerea emisiilor de carbon vor pătrunde în toate industriile, spre exemplu introducerea de către CTN -uri a procedurilor de reducere a emisiilor de GES. Privind dincolo de ISD-uri, investiţiile străine în reducerea emisiilor de carbon sunt - şi vor fi - tot mai importante, deoarece acoperă şi forme de participare a CTN -urilor fără a fi acţionari precum aranjamentele Construieşte-Operaţionalizează-Transferă (COT).  

O analiză a celor trei industrii menţionate anterior dezvăluie următoarele direcţii:

• A fost înregistrată o creştere rapidă a ISD-urilor în reducerea emisiilor de carbon în ultimii ani, deşi acestea au scăzut în 2009 ca urmare a crizei financiare.   
• Aproximativ 40 la sută dintre proiectele identificabile de scădere a emisiilor de carbon realizate prin ISD-uri între anii 2003-2009 au avut loc în ţări aflate în curs de dezvoltare, printre care Algeria, Argentina, Brazilia, China, India, Indonezia, Maroc, Mozambic, Peru, Filipine, Africa de Sud, Turcia, Republica Unită a Tanzaniei şi Vietnam.   
• Consacratele CTN sunt investitori importanţi, însă ies la suprafaţă noi actori, inclusiv din zona de sud. CTN din alte industrii încep să se extindă în acest domeniu.  
•  În jurul a 10 la sută din proiectele identificabile de scădere a emisiilor de carbon realizate prin ISD-uri între anii 2003-2009 au fost generate de CTN -uri aparţinând economiilor în curs de dezvoltare şi celor în tranziţie. Cele mai multe dintre aceste investiţii au fost făcute în alte ţări aflate în curs de dezvoltare.

Factorii care antrenează şi care determină investiţiile străine în reducerea emisiilor de carbon  

Factorii care antrenează (factorii „push”- de împingere) cum ar fi politicile din ţările gazdă, opinia publică şi influenţa acţionarilor, cântăresc tot mai mult în decizia CTN de a investi în activităţile de reducere a emisiilor de carbon în străinătate. Mulţi dintre aceşti factori afectează în general investiţiile, dar o parte dintre ei sunt specifici schimbărilor climatice, spre exemplu: (a) măsurile de promovare a investiţiilor în energia regenerabilă pentru electrificarea rurală; (b) politici care să încurajeze amenajarea unor capacităţi tehnologice importante, care pot fi ulterior răspândite la nivel internaţional; sau (c) presiunea consumatorilor şi pretenţiile acţionarilor care să ducă la creşterea dezvăluirilor cu privire la riscurile şi oportunităţile reprezentate de schimbările climatice.   

Determinanţii locaţionali sunt factorii specifici ai ţărilor gazdă  care influenţează deciziile CTN -urilor cu privire la locul în care să îşi desfăşoare activităţile (factorii de atracţie -„pull”). Cadrul politic ajustat şi facilitarea afacerii sunt esenţiale în atragerea investiţiilor străine în reducerea emisiilor de carbon.   

În plus faţă de factorii generali care determină investiţiile străine (ex: mărimea pieţei, accesul la materii brute, diferitele avantaje comparative sau accesul la forţă de muncă calificată), mai sunt anumite variaţii specifice schimbărilor climatice: politici care contribuie la crearea sau definirea pieţei şi care dezvoltă cererea pentru noi produse şi servicii cu emisii reduse de carbon mai ales în sectoarele energetic, transporturi, construcţii şi industrie, atrăgând astfel investiţii străine în căutare de noi pieţe. În mod asemănător, tehnologiile verzi în anumite ţări pot atrage atenţia investitorilor străini interesati de capitaluri strategice.  Ca şi pentru alte tehnologii, consolidarea prin activităţi de F&A poate avea loc si în domeniul reducerii emisiilor de carbon; investitorii pot căuta de asemenea să participe în grupuri industriale sau tehnologice pentru a căpăta cunoştinţe din aglomeraţii şi efectele acestora.

Strategii pentru investiţii străine in emisii reduse de carbon: păreri pro şi contra

Ţările în curs de dezvoltare se confruntă cu două provocări în ceea ce priveşte reacţia la schimbările climatice şi trecerea la o economie bazată pe emisii reduse de carbon: în primul rând, mobilizarea finanţelor şi investiţiilor necesare, iar în al doilea rând, generarea şi diseminarea tehnologiilor relevante. Ambele provocări se situează în zone în care investiţiile străine pot aduce contribuţii valoroase.

Cu toate acestea, ţările în curs de dezvoltare trebuie să examineze atât avantajele cât şi dezavantajele unor astfel de investiţii când va veni momentul să decidă dacă, sau până la ce punct ar trebui să le acorde facilităţi. Odată adoptată, o astfel de strategie ar trebui să ajute la îmbunătăţirea proceselor de producţie şi la emergenţa unor noi tehnologii şi industrii. Aceasta ar putea oferi avantaje superioare beneficiilor asociate în mod frecvent investiţiilor străine directe, precum accesul direct la noi tehnologii, mai ales pentru utilizarea eficientă a energiei, precum şi avantaje pentru primii veniţi pe piaţa şi oportunităţi de export în industrii cheie.

Posibilele dezavantaje trebuie confruntate cu aceste beneficii. Printre acestea se numără reducerea sau eliminarea companiilor autohtone, dependenţa tehnologică, costuri mărite pentru bunuri şi servicii esenţiale şi diverse consecinţe sociale. Acestea constituie provocări cu care ţările cel mai puţin dezvoltate şi alte ţări vulnerabile nu sunt pregătite să se confrunte singure.

În promovarea investiţiilor străine verzi, cei care iniţiază astfel de politici trebuie să ia în considerare avantajele şi dezavantajele, atât din punct de vedere al creşterii economice, cât şi din punct de vedere al mediului, al sănătăţii şi al dezvoltării durabile, cu accent pe minimizarea posibilelor efecte negative şi pe maximizarea impactului pozitiv. Nu există o soluţie universal valabilă. Astfel, este de dorit o combinaţie de politici să răspundă condiţiilor specifice ale fiecărei ţări. Următoarea discuţie se referă la opţiunile de politici privind promovarea investiţiilor, diseminării tehnologice, acordurilor de investiţii internaţionale, dezvăluirea climatului din cadrul corporaţiilor, suportul internaţional şi alte zone de interes.

Pe baza acestor considerente, UNCTAD sprijină un parteneriat global care să asocieze promovarea investiţiilor cu reducerea schimbărilor climatice precum şi încurajarea investiţiilor verzi pentru o dezvoltare şi o creştere durabilă.. Acest parteneriat ar trebui să includă strategii de promovare a unor astfel de investiţii, asigurarea contribuţiei Acordurilor de Investiţii Internaţionale la reducerea schimbărilor climatice; armonizarea rapoartelor publice cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră ale corporaţiilor, precum şi înfiinţarea unui centru de asistenţă tehnică pentru reducerea emisiilor de carbon la nivel internaţional, pentru a se folosi de expertiză, inclusiv cea din partea agenţiilor multilaterale.

Crearea unor strategii naţionale de promovare a investiţiilor verzi

Majoritatea ţărilor nu au inclus atragerea investiţiilor verzi în actualul cadru al politicilor pentru investiţii şi în promovarea strategiilor, după cum a arătat un sondaj al UNCTAD în rândul agenţiilor naţionale pentru promovarea investiţiilor. Astfel, un important pas înainte ar fi integrarea rolului pe care l-ar putea avea investiţiile străine verzi în programul Acţiuni de Atenuare Adecvată la nivel Naţional (NAMA) al ţărilor în curs de dezvoltare. Acest lucru ar însemna mai ales stabilirea unor politici de atragere a investiţiilor străine care ar putea contribui la reducerea intensităţii emisiilor de carbon din statele tradiţional industriale. Ar presupune de asemenea crearea unor oportunităţi pentru noi tipuri de investiţii străine de acest fel, precum investiţiile în energii regenerabile şi depunerea unor eforturi pentru promovarea investiţiilor verzi.

Crearea unui cadru funcţional pentru politici

Acesta include asigurarea unei promovări adecvate a investiţiilor, protecţie şi securitate din partea legii. Alte politici de sprijin includ asigurarea stimulilor şi a acordurilor de integrare regională, pentru a depăşi constrângerile dimensiunilor pieţei pentru astfel de investiţii. Apariţia unor noi zone pentru acest tip de investiţii – de ex: producerea energiei regenerabile şi a produselor şi tehnologiilor asociate cu aceasta, modalităţi de transport cu un consum redus de combustibil sau alternative de alimentare, precum şi noi materiale de construcţie –, ar necesita politici specifice pentru a completa elementele ”tradiţionale” ale cadrului existent.

Investiţiile străine în noile industrii axate pe emisii reduse de carbon ar putea să nu se dovedească competitive în faza de început, fiind nevoie de sprijinul guvernului, concretizat în achiziţii publice sau mecanisme de încurajare a adoptării energiei regenerabile. În completare, astfel de mecanisme de piaţă cel mai probabil vor necesita revizuirea cadrului de reglementare, inclusiv crearea unor standarde pentru emisii sau a raportării cerinţelor. Este necesară dezvoltarea capacităţii în ţările în curs de dezvoltare pentru a le permite rezolvarea unor astfel de sarcini complexe.  

Promovarea investiţiilor străine verzi.

Promovarea investiţiilor străine verzi are şi o componentă instituţională foarte importantă. Guvernele trebuie să identifice oportunităţile pentru astfel de investiţii în ţările respective şi să formuleze strategii de promovare a acestora. Atragerea investitorilor, crearea unei imagini, oferirea suportului ulterior investiţiilor şi sprijinirea politicilor, sunt metode ce ar putea fi folosite de către agenţiile naţionale de promovare a investiţiilor (ANPI). Acestea ar trebui să fie axate pe activităţi economice specifice atunci când ar identifica oportunităţi promiţătoare pentru dezvoltarea polilor de creştere internă a proiectelor ce implică emisii reduse de carbon şi/sau potenţial de export, urmând a alcătui un pachet de promovare în acele zone. Crearea unor parcuri pentru tehnologii durabile ar facilita accesul investitorilor străini. ANPI ar putea oferi servicii de facilitare a conexiunilor, ajutând investitorii străini la crearea relaţiilor şi conectarea cu antreprenorii locali. ANPI ar putea de asemenea să sprijine politicile naţionale prin consolidarea imaginii ţării respective în vederea realizării investiţiilor.

Crearea unei interfeţe eficiente pentru diseminarea tehnologiilor cu emisii reduse de carbon
În calitate de posesori ai unor tehnologii diversificate şi a unui know-how extins, CTN-urile pot juca un rol important în răspândirea acestor tehnologii în ţările în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, diseminarea tehnologiilor este un proces complex şi multe dintre aceste ţări se confruntă cu dificultăţi în stabilirea unor politici eficiente. Printre principalele aspecte de luat în considerare se numără:
Ţintirea tehnologiilor. Anumiţi factori ar putea afecta prioritizarea şi ţintirea investiţiilor străine pentru îmbunătăţirea perspectivelor diseminării tehnologiilor de către guvernele gazdă. De exemplu, un guvern poate identifica ţinte pentru realizarea de promovări prin intermediul evaluarii resurselor naturale ale unei ţări şi a activelor create. În acele segmente ale industriilor şi lanţurilor valorice unde capacităţile de absorbţie ale companiilor autohtone sunt mari, dar tehnologiile pe bază de emisii reduse de carbon şi know-how-ul lipsesc, guvernele pot ţinti anumiţi investitori străini pentru a dobândi know-how-ul necesar. Astfel de abordări au fost urmărite de ţări precum Malaezia, Maroc şi Coreea.

Crearea unui cadru favorabil pentru fluxurile de tehnologie transfrontaliere

Elementele-cheie ale unui mediu favorabil pentru fluxurile transfrontaliere ale tehnologiilor pe bază de emisii reduse de carbon, includ existenţa aptitudinilor necesare, infrastructura potrivită (de ex: unele ţări creează zone economice specifice), măsuri  care definesc şi creează pieţe pentru produsele ecologice, oferirea de stimuli (ex: investirea în cercetare şi dezvoltare sau adaptarea tehnologiilor) şi un cadru legal puternic. Modul în care aceste aspecte sunt realizate diferă de la economie la economie, de exemplu, unele ţări în curs de dezvoltare au resursele pentru a sprijini educaţia şi formarea aptitudinilor necesare. O altă problemă pentru fluxurile transfrontaliere de tehnologii către ţările gazdă, este protejarea drepturilor de proprietate intelectuală. Investitorii străini din anumite sectoare consideră protejarea cu stricteţe a acestor drepturi o precondiţie pentru diseminarea tehnologiilor, dar în practică efectele diferă de la ţară la ţară. Au fost exprimate îngrijorări din partea ţărilor în curs de dezvoltare, cu privire la faptul că regimul proprietăţii intelectuale nu ar trebui numai să sprijine protecţia şi aplicarea acesteia ci şi să garanteze un mai mare acces la tehnologiile potrivite.
Promovarea transmiterii tehnologiilor. Achiziţia de către companiile autohtone a tehnologiilor de la corporaţiile transnaţionale depinde de tipul, mărimea şi calitatea conexiunii dintre acestea (de exemplu, joint ventures sau legăturile furnizor-client). O opţiune pentru protejarea conexiunilor este promovarea creării unor grupuri locale de industrii şi tehnologii. Având participarea atât a companiilor autohtone cât şi a filialelor internaţionale, aceste grupuri pot ajuta la îmbunătăţirea schimbului de cunoştinţe şi mână de lucru precum şi la stabilirea unor acţiuni mixte între companiile locale şi cele internaţionale.

Creşterea capacităţilor de absorbţie ale companiilor autohtone. Ţările-gazdă, aflate în curs de dezvoltare, gândesc strategii pentru creşterea capacităţilor locale de absorbţie şi adaptare a tehnologiilor şi know-how-ului. În această privinţă, proiectele de cercetare şi dezvoltare a tehnologiilor ecologice de vârf, conduse de guverne, pot juca un rol important. Există posibilitatea de a realiza centre de sinergie tehnologică regională, care să se concentreze pe crearea de tehnologii verzi pentru ţările în curs de dezvoltare, precum şi pe capacităţile industriale şi de altă natură, necesare pentru a pune aceste cunoştinţe în practică. Promovarea diseminării tehnologice poate solicita, de asemenea, consolidarea capacităţilor financiare şi antreprenoriale a firmelor locale. În acest context, trebuie luată în considerare  crearea de ”bănci pentru o dezvoltare verde”.  

Minimizarea efectelor negative ale investiţiilor străine verzi

Eficienţa politicilor industriale şi de concurenţă este esenţială pentru combaterea efectelor negative ale investiţiilor străine verzi, cum ar fi blocarea accesului pe piaţă  sau dependenţa de furnizorii străini pentru tehnologii cu emisii reduse de carbon. Politicile industriale pot ajuta companiile locale aflate în dificultate să se modernizeze şi să-şi eficientizeze activitatea;  o politică concurenţială eficientă poate controla apariţia monopolurilor şi poate preveni abuzul de poziţie dominantă pe piaţă.

De asemenea, politicile sociale pot ajuta la amortizarea efectelor şomajului sau a altor consecinţe sociale. De exemplu, măsurile de reorientare profesională pot ajuta lucrătorii să se adapteze la noile cerinţe de pe piaţa muncii, sau pot facilita tranziţia lor în industriile emergente. Pentru toate acestea, ţările sărace vor necesita asistenţă de la colaboratori în cadrul unui parteneriat global reînnoit pentru dezvoltare durabilă.

Sinergia  acordurilor internaţionale privind investiţiile şi politicile climatice

O atenţie sporită  trebuie acordată naturii duale a acordurilor internaţionale de investiţii (AII). Pe de o parte, prin angajarea, pe plan internaţional, la crearea unui mediu stabil şi previzibil al politicilor de investiţii, care să asigurare protecţia acestora, AII pot contribui la creşterea atractivităţii pentru investiţiile străine verzi. Pe de altă parte, AII pot constrânge ţările gazdă în reglementarea măsurilor menite să faciliteze o tranziţie către o economie cu emisii reduse de carbon. Numeroase decizii relevante ale tribunalelor internaţionale de  arbitraj sugerează că dispoziţiile AII referitoare la tratamentele corecte şi echitabile, menite să stabilizeze cadrul legal pentru investitorii străini, au nevoie de o atenţie deosebită.

Există numeroase opţiuni politice pentru a realiza o sinergie între nevoile dictate de schimbările climatice la nivel de ţară şi politicile internaţionale de investiţii, cu scopul de a încuraja o abordare ecologică a acestora din urmă, astfel încât potenţialul „verde” al acestor măsuri să fie exploatat la maxim, iar efectele asupra schimbărilor climatice să fie consistente.  Aceste posibilităţi includ o noua abordare în viitoarele AII (acorduri internaţionale de investiţii), incluzând o promovare mai intensă a măsurilor de încurajare a investiţiilor verzi, precum şi rescrierea sau clarificarea acelor dispoziţii care pot intra în conflict cu măsurile politicilor de combatere a schimbărilor climatice. Cei care iniţiază aceste politici pot lua în calcul şi abordări mai extinse, complementare. O declaraţie multilaterală, care să clarifice faptul că  părţile semnatare ale acestor AII nu sunt împiedicate să adopte măsuri de bună-credinţa împotrivă schimbărilor, ar putea contribui la consolidarea sincronizării dintre AII şi nevoile privind schimbările climatice.

”Scurgerile de carbon”

Potenţiala relocare a acelor procese de producţie din care rezultă emisii foarte ridicate de carbon, din locurile unde există reglementări foarte stricte, în ţări cu legi mai permisive sau chiar lipsite de orice reguli în acest sens, constituie o problemă îngrijorătoare. Există temeri că aceste „scurgeri de carbon” împiedică eforturile globale de reducere a emisiilor, şi că astfel de relocări ale producţiei pot duce la o pierdere a beneficiilor provenite din investiţii (de exemplu, veniturile fiscale şi ocuparea forţei de muncă) în ţara de origine.

A început o dezbatere privind posibilitatea introducerii unor noi măsuri la frontieră (de exemplu, tarife vamale) care să se ocupe de problema relocării emisiilor de dioxid de carbon. Există însă dificultăţi tehnice când vine vorba de evaluarea amprentei de carbon a bunurilor individuale importate, şi există îndoieli în privinţă diferitelor tipuri de politici de ajustare la frontieră care nu ar fi în concordanţă cu regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. În plus, precauţia este justificată  în contextul în care ţările trebuie să evite măsurile protecţioniste care ar putea afecta eficienţa şi orientarea spre exporturi a investiţiilor, sub pretextul unor măsuri „verzi”.

Proporţia „scurgerilor” de carbon este dificil de cuantificat. În plus, din cauza diferenţelor de percepţie dintre ţări, o investiţie poate fi considerată „verde” într-o economie, dar poluatoare în alta. Pentru ţările sărace care au o nevoie stringentă de a-şi extinde capacităţile de producţie, astfel de investiţii străine ar putea genera beneficii în dezvoltare, datorită câştigurilor tangibile şi intangibile asociate investiţiilor străine.  Pe termen lung, însă, este în interesul tuturor ţărilor să se îndrepte spre o producţie de energie şi o economie eficientă bazate pe tehnologii cu emisii scăzute de carbon.

În loc să fie soluţionate numai „scurgerile de carbon” de la graniţe, ar fi indicat să fie abordate şi sursele directe ale acestora. Această abordare implică utilizarea unor mecanisme de guvernare corporativă, cum ar fi încurajarea unei mai bune raportări şi monitorizări a mediului. Cel mai important, aplicarea unor politici convergente transnaţionale privind emisiile de carbon, inclusiv în filialele aflate în ţări cu reguli mai puţin stricte în acest domeniu, ar putea genera în cazul CTN -urilor, atât  beneficii în termeni economici, cât şi în termeni de reputaţie.   

In ceea ce priveşte beneficiile economice, coerenţa procesului de producţie nu este doar aliniată celei a lanţului de valori (prin aceasta facilitându-se implementarea politicilor corporative privind emisiile de carbon), ci poate ajuta şi  la reducerea costurilor de producţie, de monitorizare, şi altele.

Dacă privim beneficiile aduse reputaţiei, o asemenea coerenţă a acţiunilor CTN în cadrul diferitelor sisteme legislative, ar ajuta compania să capete renumele de „bun cetăţean corporativ”. În acest context, îmbunătăţirea raporturilor climatice, atunci când sunt întreprinse într-un mod armonizat şi verificabil, poate contribui la siguranţa faptului că reputaţia companiei se bazează pe argumente solide. Îmbunătăţirea continuă a transparenţei pe piaţă uşurează alegerile consumatorilor.
 
Armonizarea procesului de raportare a informaţiilor legate de emisiile de gaze de seră

O abordare solidă şi armonizată la nivel internaţional pentru măsurarea şi raportarea emisiilor industriale cu impact asupra schimbărilor climatice este vitală pentru punerea în aplicare şi evaluarea eficientă a politicilor din acest sector (precum sistemele de plafonare şi taxele pe emisii de carbon), pentru internaţionalizarea riscului climatic pe pieţele de capital, şi pentru monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră  precum şi  a ponderii  tehnologiilor verzi în lanţul de valori al CTN.

Managementul şi raportarea în domeniul schimbărilor climatice sunt lucruri obişnuite pentru cele mai mari dintre CTN, însă, nefiind comparabile, aceste informaţii nu sunt utile, iar, de multe ori, datele privind emisiile filialelor străine lipsesc. Pentru rezolvarea nevoii atât de importante de a avea un standard global de raportare privind emisiile gazelor cu efect de seră, este nevoie de un răspuns mondial coordonat.  

Unificarea activităţii organismelor de reglementare, a organismelor de standardizare şi a iniţiativelor tuturor celor implicaţi în acest aspect, poate accelera şi consolida eforturile de a creea un standard global unic, de înaltă calitate, pentru raportarea pe probleme legate de schimbările climatice.

Organizaţia Naţiunilor Unite poate facilita acest proces prin oferirea sprijinului unui forum internaţional deja format: Grupul de lucru interguvernamental de experţi pe probleme legate de standardele internaţionale de contabilizare şi raportare (ISAR). Cei care iniţiază politici în acest domeniu demonstrează capacitatea de leadership prin contribuţia la eforturile internaţionale de a armoniza raportarea pe probleme legate de schimbarile climatice, precum şi prin promovarea celor mai bune practici în acest proces, prin intermediul mecanismelor regulatorii ale guvernării corporative (de exemplu, cerinţe pentru listarea la bursă) şi a instrumente de analiză (precum indici).  

Sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare

În eforturile lor de a promova investiţiile străine verzi şi de a valorifica potenţialul tehnologic al corporaţiilor transnaţionale, ţările în curs de dezvoltare au nevoie de ajutor. Măsurile luate de aceste state, ca ţări - gazdă, ar putea susţine investiţiile străine verzi. De exemplu, agenţiile naţionale ar putea „răsplăti” investitorii „verzi”, oferindu-le termeni mai favorabili, spre exemplu sub forma unei reduceri a taxelor. O altă măsură ar putea fi oferirea de garanţii pentru creditele cu grad ridicat de risc destinate  investiţiilor în ţările în curs de dezvoltare. Ar fi de ajutor şi dacă ţările dezvoltate şi-ar spori sprijinul financiar şi tehnologic acordat programelor verzi din ţările în curs de dezvoltare. Exemplul Chinei şi al Uniunii Europene, care au stabilit un parteneriat proactiv şi pragmatic vis-a-vis de schimbările climatice, concentrându-se asupra cooperării în domeniul tehnologic şi a stimulării implicării comunităţilor de afaceri, ar trebui să fie preluat şi de alte state.

Instituţiile financiare internaţionale (precum Grupul Băncii Mondiale şi diverse alte bănci regionale pentru dezvoltare) sunt implicate activ în susţinerea tranziţiei ţărilor în curs de dezvoltare către o economie verde. Este necesar să se realizeze mai multe parteneriate viitoare între sectorul public şi cel privat, cu scopul de a combate schimbările climatice, stimulându-se în acelaşi timp angajamentul privat în zonele cu grad ridicat de risc.  

Sunt necesare eforturi care să sporească asistenţa tehnică internaţională în domeniul tehnologiilor verzi în cadrul ţărilor în curs de dezvoltare, prin investiţii transfrontaliere şi exporturi de fluxuri tehnologice. Un centru internaţional de asistenţă „verde” (L-TAC) ar putea fi înfiinţat pentru a susţine ţările în curs de dezvoltare, în special acele state din grupul celor mai puţin dezvoltate, pentru a putea formula şi implementa strategii naţionale de temperare a schimbărilor climatice şi planuri de acţiune, inclusiv programe de tip NAMA (set de acţiuni personalizat pentru fiecare stat în parte pentru stoparea emisiilor de gaze cu efect de seră).  Acest centru ar putea funcţiona ca o pârghie prin care expertiza în domeniu ar putea fi răspândită atât prin canalele deja existente, cât şi prin altele noi, inclusiv  agenţiile multilaterale. Un asemenea centru ar putea însemna de asemenea un pas important în construirea unei capacităţi şi a unei instituţii care să promoveze investiţiile verzi şi să realizeze o diseminare sistematică a tehnologiei în domeniu.  

Investiţii pentru dezvoltare - noi provocări  

În ultimii 20 de ani, CTN şi operaţiunilor lor la nivel internaţional au evoluat în ceea ce priveşte amploarea şi forma operaţiunilor, provocând schimbări în strategii şi structură, care modelează astăzi pieţele existente şi emergente, precum şi industriile. Printre altele, sistemul integrat de producţie internaţională al corporaţiilor transnaţionale din trecut a evoluat într-o reţea internaţională integrată, în cadrul căreia CTN coordonează tot mai mult activităţile dintre entităţile independente sau uşor dependente, de exemplu, prin externalizare şi utilizarea echipamentelor autentice ale producătorilor.  

În acelaşi timp, corporaţiile transnaţionale sunt mult mai implicate acum decât au fost în trecut în activităţi non-financiare, cum ar fi aranjamentele construieşte-operaţionalizează-transfera (COT) din cadrul proiectelor de infrastructura. În plus, odată cu expansiunea exponenţială la nivel mondial a corporaţiilor transnaţionale (CTN) au început să prospere noii jucători şi investitori, inclusiv CTN din ţările în aflate în curs de dezvoltare, CTN de stat, fonduri suverane şi fondurile private de capital. Acest nou univers al corporaţiilor transnaţionale are implicaţii profunde pentru politicile ţărilor de origine şi celor gazdă,  atât la nivel naţional cât şi internaţional.

Din acest motiv, dar nu numai, pendulul a oscilat, în ultimul timp, între o abordare mai echilibrată a drepturilor şi obligaţiilor între investitori şi stat, cu schimbări radicale în ceea ce priveşte natura elaborării politicilor de investiţii. În lumina crizei actuale financiare şi economice au existat mişcări simultane atât pentru liberalizarea regimurilor investiţionale, cât şi pentru promovarea investiţiilor străine, ca răspuns la intensificarea competiţiei pentru Investiţiile Străine Directe, pe de-o parte, şi pentru regularizarea ISD în încercarea de a atinge obiectivele politicii publice, pe de altă parte.

Aceasta a rezultat într-o dihotomie a direcţiilor politice, fapt ce contrastează cu tendinţele mai clare ale anilor 1950-1970 (care se canalizau pe creşterea susţinută de stat) şi cu cele ale anilor 1980-  începutul anilor 2000 (care au pus accentul pe creşterea susţinută de piaţă). În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile statului şi cele ale investitorilor în atingerea echilibrului adecvat între liberalizare şi reglementare devine o sarcină problematică. Asigurarea coerenţei între politicile investiţionale  interne şi cele internaţionale, precum şi între politicile investiţionale şi alte politici (economice, sociale şi de mediu) este esenţială. Un exemplu bun îl reprezintă interacţiunea dintre politicile industriale şi investiţionale, care necesită o abordare comună pentru a favoriza legăturile şi efectele pozitive (inclusiv propagarea tehnologiilor) ce iau naştere din operaţiunile CTN în ţările gazdă.

Provocarea pentru cei care elaborează politicile este aceea de a înţelege pe deplin profunzimea şi complexitatea universului CNT şi noua lor relaţie cu statul şi cu alte părţi care au un interes în dezvoltare. Îndeplinirea acestei provocări necesită ca relaţia tripartită în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile ţărilor de origine, ţărilor gazdă şi investitorilor străini să fie reconfigurată, pentru o mai bună valorificare a contribuţiei CTN la dezvoltare. În mod particular, cadrul politic trebuie să sporească punctele de legătură critice între investiţiile străine şi sărăcie şi obiectivele de dezvoltare naţională. Într-adevăr, CTN au un rol important şi, mai presus de orice, lumea are nevoie de un regim internaţional de investiţii bine elaborat care să promoveze dezvoltarea durabilă pentru toţi.
 
Noul univers al CTN, împreună cu cadrul politicii de investiţie emergentă necesită o noua paradigmă a dezvoltării investiţiilor.