home contact harta site
Organizatia Natiunilor Unite Centrul de Informare al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Romania
 
 




MDG Monitor

La datorie, in beneficiul tuturor

23.10.2009

Bucuresti, 23 octombrie 2009 – In fiecare an, ziua de 24 octombrie este sarbatorita de cele 192 de state membre drept Ziua Organizatiei Natiunilor Unite. infiintata in urma cu 64 de ani, ONU a fost si ramane singura organizatie internationala in care toate tarile, mari sau mici, puternic industrializate sau in curs de dezvoltare, framantate de conflicte sau de dezastre naturale, isi pot face auzite vocile si expune ingrijorarile.

„Noi furnizam ajutor umanitar mai mult decat oricine altcineva si in cele mai periculoase locuri. Noi vaccinam 40% din copiii lumii. Noi hranim peste 100 de milioane de oameni si ajutam mai mult de 30 milioane de refugiati, cei mai multi dintre ei femei si copii care fug de razboi si de persecutie. Noi trimitem in teatrele de operatii mai multi pacificatori ca niciodata – peste 115 000. Doar in ultimul an, am oferit asistenta electorala in aproape 50 de state. In plus, intregul sistem al Natiunilor Unite s-a mobilizat pentru a face fata crizei economice globale si tulburarilor sociale derivate”, spune Ban Ki-moon, Secretarul-General al Organizatiei Natiunilor Unite in mesajul sau cu ocazia Zilei ONU, 24 octombrie.

Conform ultimului Eurobarometru, dat publicitatii de catre Comisia Europeana in urma cu doar cateva zile, 9 din 10 cetateni ai Uniunii Europene cred ca este important sa ii ajute pe locuitorii statelor in curs de dezvoltare care se confunta cu o saracie de nesuportat. Chiar daca Uniunea Europeana furnizeaza cea mai mare parte a ajutorului umanitar din lume, o larga majoritate a celor care au participat la studiu au apreciat ca Organizatia Natiunilor Unite este cea mai in masura sa sprijine tarile aflate in suferinta.

“Organizatia Natiunilor Unite se afla astazi intr-un moment de rascruce in ceea ce priveste viitorul sau in Romania”, a spus Jan Sand Sorensen, coordonatorul operatiunilor ONU in Romania. „Odata cu aderarea sa la Uniunea Europeana, rolul Romaniei si importanta sa regionala si internationala au crescut. Organizatia Natiunilor Unite este pregatita sa colaboreze si in viitor cu Guvernul Romaniei, cu institutiile partenere, cu societatea civila, cu mediul academic si cu mass media pentru a identifica exemplele relevante din istoria dezvoltarii economice si sociale a Romaniei care pot fi exploatate si exportate in alte state in curs de dezvoltare. Astfel, Romania isi poate intari pozitia de donator nou in lumea dezvoltata in care a pasit in urma cu aproape trei ani”, a mai precizat Sorensen.

Drepturile copilului, sanatate, dezvoltare economica si sociala, protectia mediului, buna guvernare, asistenta pentru refugiati, acces la informatie, tineret, sanatatea reproducerii, violenta impotriva femeii, promovarea afacerilor, combaterea consumului excesiv de droguri, HIV/SIDA, dezvoltare industriala, reintegrarea sociala a detinutilor, interventie in caz de dezastre – sunt numai cateva dintre cuvintele care pot descrie activitatea Organizatiei Natiunilor Unite in cei aproape 40 de ani de prezenta in Romania.

Aria larga de actiune a sistemului ONU in Romania este ilustrata si de evenimentele organizate in contextul Zilei ONU. Astfel,

• in aceasta perioada se afla in plina desfasurare concursul de fotografii „Drepturile tale in imagini”, destinat copiilor si organizat de UNICEF. Festivitatea de premiere va avea loc pe 20 noiembrie, zi in care se aniverseaza 20 de ani de la adoptarea Conventiei ONU privind drepturile copilului;
• marti, 20 octombrie, Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati (UNHCR), Reprezentanta in Romania a lansat la sediul Ministerului Afacerilor Externe publicatia de limba engleza „Centrul de Tranzit in Regim de Urgenta din Romania – Evacuarea in Siguranta a Refugiatilor”;
• miercuri, 21 octombrie, la Casa ONU din Bucuresti, a avut loc un curs de formare a cadrelor didactice pe tema schimbarilor climatice, organizat de Centrul de Informare ONU si GreenInitiative;
• astazi, 23 octombrie, la sediul UNESCO/CEPES din strada Stirbei Voda va avea loc festivitatea de premiere a concursului de arta pentru copii intitulat „Lumea mea, clima noastra”;
• in perioada 23-24 octombrie va avea loc Forumul Organic Roman, eveniment organizat de Centrul de Comert International, in cadrul caruia se va analiza impactul exportului de bunuri organice;
• Fondul ONU pentru Populatie (UNFPA) in parteneriat cu Institutul Est European de Sanatatea Reproducerii (IEESR) organizeaz in perioada 22-24 octombrie un schimb institutional de experienta, la nivel local, in domeniul violentei domestice;
• o expozitie de fotografie ilustrand activitatea agentiilor ONU in Romania in ultimii ani va fi inaugurata pe 30 octombrie la Palatul Parlamentului;
• tot pe 30 octombrie vor fi premiati la Casa ONU castigatorii competitiei pentru elevii de liceu pe tema schimbarii climatice, care se afla in plina desfasurare;
• ultimele doua evenimente majore vor avea loc pe 30, respectiv 31 octombrie: un concert de gala organizat de Ministerul Afacerilor Externe, Sistemul ONU in Romania si Radio Romania la studioul „Mihail Jora” din strada g-ral Berthelot, respectiv un alt concert, organizat in parteneriat cu Rotary Club Constanaa, de aceasta data la Ateneul Roman.

Pentru detalii suplimentare, vizitati www.onuinfo.ro. Persoana de contact: Cristina Balan, telefon 021 201 78 77, email cristina.balan@unic.org, telefon mobil 0723 20 78 73.

Februarie 2012
LMaMiJVSD
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
1
2
3
4
Find Us on Facebook
Multilingualism Accessible
 
Site optimizat pentru
persoanele cu
deficiente de vedere
RSS Feed
 
Webmaster
Copyright@United Nations 2006   |   Terms of Use   |   Privacy Notice