|
|
|
Conferinta Natiunilor Unite asupra crizei economice si financiare globale si impactul acesteia asupra dezvoltarii
01.06.2009
Natiunile Unite vor convoca un Summit al liderilor mondiali care se va desfasura intre 24 si 26 iunie 2009 la sediul central din New York pentru a evalua cea mai grava scadere economica globala de la marea depresiune pana in prezent. Scopul este acela de a identifica urgentele si masurile ce trebuie luate pe termen lung in vederea diminuarii impactului crizei, in mod special asupra populatiilor vulnerabile, si de a initia un dialog vizand transformarea arhitecturii financiare internationale in functie de nevoile si de interesele statelor membre.
Perspectivele unei recuperari rapide s-au pierdut , statele fiind fortate sa se pregateasca pentru o scadere economica prelungita in ceea ce priveste comertul, investitiile si forta de munca.
Impactul crizei asupra dezvoltariiFinantarea externa pentru tarile in curs de dezvoltare s-a redus la jumatate. Fluxul net de capital catre tarile in curs de dezvoltare a scazut cu mai mult de 50% in 2008, de la suma record de 1 000 de miliarde USD inregistrat in 2007 la mai putin de 500 miliarde USD. O scadere similara este asteptata si in 2009.
Costurile externe financiare pentru economiile si tarile in curs de dezvoltare s-au triplat la inceputul lui 2008 si, chiar daca au mai scazut cu o treime in aprilie 2009, riscurile celor ce imprumuta acestor tari sunt inca ridicate.
Inasprirea conditiilor de finantare ar putea avea repercusiuni majore asupra investitiilor in infrastructura, cu efecte grave asupra cresterii pe termen lung. Investitiile in proiectele de infrastructura publica si privata au scazut substantial in Africa Subsahariana, America Latina si Asia de Est dupa crizele financiare (si nu numai) din anii 1980 si 1990 (inclusiv sfarsitul anilor 1990).
In plus, costul crescut al imprumuturilor externe va afecta nivelul datoriilor in multe tari. Aproximativ 3 000 de miliarde USD din datoriile de stat externe, la care se adauga peste 1 000 miliarde USD in datorii externe ale sectorului privat, vor ajunge la scadenta in 2009. Costurile acestor datorii vor fi mai mari decat in momentul in care s-a facut imprumutul. Sustenabilitatea dobanzii va fi pusa sub un stres major in tarile ale caror populatii au venituri scazute spre medii de numerosi factori: rate de crestere scazute, venituri provenite din export scazute, fluctuatiile ratei de schimb, aprecierea dolarului american din august 2008, deprecierea monedei nationale ce afecteaza atat bugetul de stat, cat si pe cel al intreprinderilor private.
Comertul a inregistrat scaderi masive in intreaga lume inca de la sfarsitul anului 2008 si a continuat sa scada in primul sfert al anului 2009 cu o rata anuala de peste 40% in cele trei luni din dec. 2008 pana in febr. 2009. Organizatia Mondiala a Comertului prevede ca volumul comertului mondial de bunuri ar putea scadea cu 9% in 2009, in timp ce raportul ONU „Situatia si Perspectivele Economiei Globale” prevede o scadere si mai accentuata de 11%, cea mai mare de la marea depresiune din 1930.
Scaderile masive ale pretului bunurilor au afectat inca si mai mult acele tari in curs de dezvoltare ale caror economii sunt dependente de exporturile de materii prime.
Fluxul remitentelor catre tarile in curs de dezvoltare pare sa se modereze.
Fluxul remitentelor este supus riscului si datorita controalelor in crestere ale imigrantilor, expulzarilor fortate ale muncitorilor imigranti si reducerii securitatii locului de munca pentru acesti lucratori.
Fluxul de ajutoare este posibil sa scada si el datorita veniturilor din ce in ce mai mici ale principalelor tari donatoare.
Majoritatea tarilor in curs de dezvoltare sunt mai expuse in fata problemelor survenite in urma incapacitatii de plata.
Principalul risc este acela al unei recesiuni prelungite a pietei muncii.
Criza financiara si economica globala survine crizei alimentare din 2008 , care inca nu s-a incheiat.
Crizele economice si financiare anterioare au aratat ca scaderea activitatii economice afecteaza in mod disproportionat femeile.
Investitiile reduse in protectia mediului, eficientizarea energiei si energia regenerabila, managementul apei si al terenurilor, precum si masurile de impadurire ar putea incetini eforturile de a face dezvoltarea mai durabila si de a aborda problema schimbarii climatice.
Recesiunea prelungita si atentia insuficienta acordata nevoilor sociale ar putea conduce la probleme sociale, la cresterea criminalitatii si la scaderea autoritatii guvernamentale.
|
|
|
Site optimizat pentru
persoanele cu
deficiente de vedere
|