home contact harta site
Organizatia Natiunilor Unite Centrul de Informare al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Romania
 
 




MDG Monitor

Mesageri ai pacii si Ambasadori ai Bunavointei

La începutul anilor '50, Organizaţia Naţiunilor Unite a solicitat ajutorul somităţilor din artă, muzică, film, sport şi literatură în aducerea subiectelor fierbinţi în atenţia opiniei publice. De-a lungul anilor, multe personalităţi şi-au alăturat numele, talentul şi timpul unor cauze nobile şi au sprijinit programele ONU în calitate de Ambasadori ai Bunăvoinţei. În anul 1997, Secretarul-General ONU Kofi Annan a acordat titlul de Mesager ONU pentru Pace acelor persoane din afara Organizaţiei care s-au distins prin talent şi pasiune promovării idealului nobil desprins din Carta ONU - crearea unei lumi fără de conflict, în care drepturile omului şi legislaţia internaţională sunt respectate şi în care se simte progresul economic şi social. Astăzi sunt, în total, nouă mesageri ai păcii şi peste 80 de ambasadori ai bunăvoinţei care promovează în întreaga lume activităţile Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Mesageri ai păcii

Printesa Haya Bint Al Hussein a Iordaniei este cunoscuta pentru implicarea in cauze umanitare si a servit ca ambasador al Fondului comercial pentru Programul Alimentar Mondial 2005 - 2007. Printesa Haya a promovat sanatatea, educatia si tematicile sportive in randul tinerilor arabi si din lumea musulmana. Printesa Haya este prima femeie din lumea araba care a concurat in cadrul unor evenimente ecvestre la nivel continental si mondial, in prezent fiind membra a Comitetului Olimpic International. De asemenea, s-a dedicat sporirii gradului de constientizare a ,,Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului’’, cu un accent sporit pe eradicarea saraciei si a foametei.

Daniel Barenboim (Argentina/Israel), dirijor si pianist aclamat, este cunoscut pentru eforturile sale de a promova dialogul si unitatea in randul tinerilor evrei si palestinieni. Recent , Barenboim a initiat un proiect de educatie in teritoriile palestiniene, incluzand infiintarea unei gradinite specializate in muzica si a pus bazele unei orchestre pentru tineretul palestinian. Cunoscut in special datorita postului de director al Orchestrei Simfonice din Chicago, pozitie pe care a detinut-o in intervalul 1991-2006. In 1999 a fondat, impreuna cu scriitorul palestinian Edward Said, Orchestra Vest-Europeana Divan, care aduce impreuna tineri muzicieni din Israel si tarile arabe pentru a promova dialogul intercultural si obiectivele comune ale diferitelor culturi din Orientul Mijlociu. Ca mesager al pacii, va continua sa promoveze pacea si toleranta prin intermediul limbajului comun al muzicii. 

George Clooney (Statele Unite ale Americii), actor. Tematici: drepturile omului, pacea lumii, mobilizare politica impotriva violentelor din Darfur. A contribuit la infiintarea organizatiei non-profit “Not On Our Watch” avand scopul de a combate atrocitatile in masa. Actor si sustinator al drepturilor omului, Clooney a fost desemnat Mesager al Pacii de catre Organizatia Natiunilor Unite in ianuarie 2008. Facand apel la popularitatea sa in calitate de actor, producator, scenarist si regizor, George Clooney si-a indreptat atentia catre aspecte politice si sociale de pe scena internationala, cu un accent special pe mobilizarea clasei politice pentru incheierea conflictului din Darfur. Eforturile sale pentru a stopa criza din Darfur au inclus si o vizita in plin razboi, impreuna cu tatal sau, precum si deplasari in China si in Egipt. In anul 2007, a fost producatorul executiv al documentarului “Sand and Sorrow”, documentar ce insoteste activisti ai drepturilor omului in vizitele din tabere de refugiati din zona Ciad-Sudan. Acesta include interviuri cu experti din capitala Sudanului, Khartoum, precum si Londra sau New York, care povestesc despre tragedia refugiatilor celei mai mari tari din Africa. In calitate de mesager al pacii, George Clooney contribuie la sporirea gradului de constientizare si la sustinere eforturilor ONU in vederea mentinerii pacii pe tot globul.

Paulo Coelho (Brazilia), scriitor. Tematici: combaterea saraciei, multiculturalitate, promovarea dialogurilor interculturale. Este Consilier Special UNESCO în cadrul prograrnului “Convergenţe spirituale şi dialoguri interculturale”. Activist politic inca din tinerete, autorul brazilian Paulo Coelho a fost desemnat Mesager al Pacii pentru ONU in septembrie 2007. Cel mai bine vandute carti ale sale – “Alchimistul” si “Jurnalul unui mag” – au incantat cititorii din intreaga lume, fiind traduse in peste de 65 de limbi. Coelho a castigat numeroase premii pentru activitatea sa, avantaj pe care il foloseste acum in lupta impotriva saraciei si, prin intermediul Institutului Paulo Coelho, pentru a-i ajuta pe membrii defavorizati ai societatii braziliene. Nativul din Rio este, totodata, un aparator al multiculturalismului, acesta ocupand postul de Consilier Special pentru Dialoguri Interculturale si Convergente Spirituale in cadrul UNESCO. Desemnarea lui ca Mesager al Pacii ii va permite sa promoveze in continuare dialogul intercultural.

Midori Goto (Statele Unite ale Americii), violonista. Tematici: Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, nevoile tinerilor, potentialul de dezvoltare a copiilor, educatia prin muzica,  in special programe pentru copiii saraci care sa capete sentimenul de apartenenta la o comunitate.

Michael Douglas (Statele Unite ale Americii), actor. Tematici: dezarmare (în special arme nucleare), traficul cu arme mici, drepturile omului şi violenţă armată, în special tipuri de violenţă armată care afectează copii. Laureat al premiului Oscar, actorul si producatorul de renume international din Statele Unite ale Americii a fost desemnat Mesager al Pacii inca din 1998. Michael Douglas este un activist convins in problemele legate de dezarmare, printre care oprirea raspandirii puterii nucleare sau a comertului mondial cu arme usoare.  Tinand discursuri publice pe aceste teme,  Michael Douglas reuseste sa puna in lumina eforturile ONU de a consolida pacea si securitatea. Activitatea lui Douglas ca Mesager al Pacii a ajutat Natiunile Unite sa atraga atentia opiniei publice asupra conditiei copiiilor soldati prin intermediul unui documentar filmat in Sierra Leone ce a facut parte dintr-o serie co-produsa de Natiunile Unite si Showtime si intitulata “What’s going on?” – Ce se intampla?.

Jane Goodall (Statele Unite ale Americii şi Tanzania), activist pentru protecţia mediului. Tematici: problematica mediului şi a dezvoltării durabile, educaţia tinerilor în spiritul protejării mediului, refugiaţi şi problematica drepturilor omului. Jane Goodall a fost desemnata Mesager al Pacii in 2002. Institutul care ii poarta numele este recunoscut pentru crearea unor programe inovatoare de dezvoltare in Africa. Programul sau global Roots&Shoots sprijina zeci de mii de tineri din aproape 100 de tari cu proiecte de ajutor pentru persoane, animale si mediu. Goodall continua sa sprijine Organizatia Natiunilor Unite in problemele de mediu prin, de exemplu, contributia sa la proiectul Great Apes Survival Project (UNEP/UNESCO), in care coordoneaza eforturile globale in ceea ce priveste maimutele de talie mare, aflate in pericol de disparitie.

Yo-Yo Ma, reputat violonist, s-a nascut la Paris, ambii parinti fiind de origine chineza. A inceput sa studieze vioara la varsta de patru ani. S-a mutat in Statele Unite ale Americii, la New York, unde a urmat cursurile Scolii de Muzica Juilliard, avandu-l ca profesor pe Leonard Rose. Cariera extrem de complexa a lui Yo-Yo Ma este o dovada a incercarilor sale continue de a gasi noi modalitati de comunicare cu publicul si a dorintei sale de a evolua din punct de vedere artistic. Cu ocazia propunerii de numire a muzicianului, Kofi Annan a apreciat ca de-a lungul carierei sale, Yo-Yo Ma s-a dedicat unei cauze nobile, aceea de a estompa diferentele culturale si de a crea legaturi durabile intre natiuni si generatii. Yo-Yo Ma este de asemenea artist exclusiv al casei de discuri Sony si discografia sa, care depaseste 75 de albume, include mai mult de 15 albume castigatoare ale Premiului Grammy. Artistul este cunoscut ca un sustinator al programelor educationale care nu numai ca aduc tinerii in contact cu muzica, dar ii si incurajeaza sa participe la crearea ei.

Wangari Maathai (Kenya), laureata a premiului Nobel pentru Pace, este prima femeie din Africa Centrala si de Est care obtine titlul de doctor, devenind mai apoi profesor de anatomie veterinara in anul 1977 la Universitatea din Nairobi. In acelasi an, fondeaza “Green Belt Movement” – Miscarea Centura Verde,  organizatie prin care femeile si familiile acestora planteaza 40 de milioane de copaci pe teritoriul Kenyei. De atunci,  militeaza neincetat pentru democratie, drepturile omului si conservarea mediului. Este Ambasador al Bunavointei pentru Bazinul Forestier Congo si membru fondator al “Nobel Women’s Initiative” – Initiativa Femeilor laureate ale Premiului Nobel.

Charlize Theron (Africa de Sud/Statele Unite ale Americii), actrita. Activista pentru crearea unui mediu mai sigur, mai sanatos si a unei vieti mai bune pentru copiii saraci din Africa de Sud, in special cei infectati cu virusul HIV. Tematici: eliminarea violentei impotriva femeilor,  accesul la educatie (IT, sanatate, in special prevenirea infectarii cu virusul HIV). Laureata a premiului Oscar, Charlize Theron a fost desemnata ca
mesager al pacii in 2008, misiunea ei concentrandu-se pe eliminarea
violentei impotriva femeilor. Activista si actrita de succes, a fondat Proiectul Charlize Theron pentru Deschiderea Africii, in parteneriat cu Fundatia Industriala de Divertisment (EIF), pentru a crea o viata mai sanatoasa si mai buna pentru copiii saraci si familiile lor din Africa de Sud. La prima misiune din 2007, a colaborat cu Oprah’s Angel Network pentru a oferi o unitate mobila si computerizata necesara asigurarii sanatatii si a dezvoltarii sociale a tinerilor din districtul Umkhanyakude. Aproximativ 5000 de studenti din aceasta comunitate au acum acces la consiliere si testare pentru HIV, primind totodata educatie si training.  A filmat o serie de anunturi de utilitate publica in sprijinul Centrului Cape Town Rape Crisis.

Elie Wiesel (Statele Unite ale Americii), scriitor, laureat al Premiului Nobel în 1986. Tematici:  drepturile omului, persoane oprimate, combaterea sărăciei şi a foametei, victime ale genocidului, războaielor şi ale unor abuzuri.

Stevie Wonder, compozitor si muzician, castigator al Premiului Grammy, a fost desemnat Mesager al Pacii, concentrandu-se asupra problemelor persoanelor cu dizabilitati. In 1983, a inititat o campanie pentru a transforma ziua lui Martin Luther King intr-o sarbatoare nationala in Statele Unite ale Americii. De asemenea, a sustinut incetarea segregarii rasiale din Africa de Sud. Cariera sa de artist reflecta preocuparile pentru aspectele umanitare. A scris, produs si interpretat cantece in cadrul actiunilor de strangere de fonduri pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilitati, HIV, cancer, diabet, foamete si lipsa adapostului, abuzul domestic, precum si multe alte suferinte atat ale copiilor, cat si ale adultilor. Stevie Wonder este recunoscut pentru eforturile sale filantropice. A creat programul de premii “Wonder Vision”, iar de mai bine de 10 ani ofera jucarii si cadouri copiilor si familiilor neajutorate prin intermediul concertului sau anual de binefacere, “Casa Plina de Jucarii”.

 

 Ambasadori ai bunăvoinţei

Programul Comun al Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA (UNAIDS)

Salman Ahmad, rock star
Jackie Chan, actor şi expert în arte marţiale
Bill Roedy, preşedinte al reţelei MTV Networks International
Sachin Tendulkar, jucător de cricket
Mechai Viravaidya, fondator şi preşedinte al PDA
Muhammad Yunus, profesor, fondator al Mişcării Grameen

Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF)

Amitabh Bachchan, actor
Lordul Richard Attenborough, producător de film
Emmanuelle Beart, actriţă
Harry Belafonte, actor, cântăreţ
Jackie Chan, actor, expert în arte marţiale
Judy Collins, cântăreaţă
Mia Farrow, actriţă
Danny Glover, actor, activist pentru drepturile omului
Whoopi Goldberg, actriţă
Angelique Kidjo, cântăreaţă
Johann Olav Koss, fost campion olimpic la patinaj viteză
Tetsuko Kuroyanagi, actriţă, prezentator TV
Femi Kuti, cântăreaţă, muziciană
Leon Lai, cântăreţ, actor
Lang Lang, pianist
Jessica Lange, actriţă
Ricky Martin, cântăreţ
Shakira Mebarak, cântăreaţă
Sir Roger Moore, actor
Nana Mouskouri, cântăreaţă
Youssou N`Dour, muzician, cântăreţ
Vanessa Redgrave, actriţă
Sebastiano Salgado, fotograf
Susan Sarandon, actriţă
Vendela Thommenssen, model
Maxim Vengerov, violonist

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP)

Ronaldo de Lima, fotbalist
Nadine Gordimer, laureată a premiului Nobel pentru literatură
Misako Konno, scriitoare, actriţă şi prezentator TV
Alteţa Sa, Prinţesa Haakon Magnus
Zinedine Zidane, fotbalist
Hussein Fahmy, actor
Baaba Maal, cântăreţ (emisar pentru tineret)
Lurdes Mutola, atlet (emisar pentru tineret)
Dikembe Mutombo, baschetbalist (emisar pentru tineret)
Alteţa Sa, Prinţesa Basma Bint Talal a Iordaniei (Ambasador Onorific pentru Dezvoltarea Umană)
Maria Sharapova, jucatoare de tenis (Ambasador al bunavointei pentru combaterea saraciei si pentru promovarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului).

Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA)

Chinua Achebe, scriitor
Kattis Ahlstrom, jurnalist
Yuko Arimori, medialiată olimpic
Shabana Azmi, actriţă de film
Mary Banotti, membru al Parlamentului European
Alteţa Sa, Prinţesa Basma Bint Talal a Iordaniei
Alfred Biolek, realizator TV
Magenta Devine, realizator radio şi TV
Lara Dutta, fostă Miss Universe
Safia El-Emary, actriţă
Wendy Fitzwilliam, fostă Miss Universe
Catarina Furtado, actriţă
Linda Gray, actriţă, activist pentru mediu
Mona Grudt, actriţă, model, redactor revistă
Geri Halliwell, cântăreaţă
Hanne-Vibeke Holst, scriitor şi jurnalist
Kari Jaquesson, antrenor de fitness
Lupita Jones, fostă Miss Universe
Mikko Kuustonen, cântăreaţă, textieră
Mpule Kwelagobe, fostă Miss Universe
Goedele Liekens, jurnalistă
Biu Nakhirunkanok, fostă Miss Universe
Bertrand Piccard, om de ştiinţă
Abdur Razzak, actor (scenă şi marele ecran)
Dr. Chea Samnang, medic şi actor
Alex Sanger, activist
Rosy Senanayake, actriţă, fostă Miss World
Jamal Soliman, actor (scenă şi marele ecran)
Alteţa Sa Ashi Sangay Choden Wangchuck, Regina statului Bhutan
Elsa Zylberstein, actriţă

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR)

Giorgio Armani, creator de modă
Julien Clerc, cântăreţ, compozitor
Adel Imam, actor
Angelina Jolie, actriţă
Barbara Hendricks, cântăreaţă (Ambasador Onorific pe viaţă)

Fondul Naţiunilor Unite pentru Femei (UNIFEM)

Alteţa Sa, Prinţesa Basma Bint Talal a Iordaniei
Nicole Kidman, actrita

Biroul Naţiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor (UNODC)

Alessandro Scotti, fotograf
Igor Cassina, gimnast
Julia Ormond, actriţă

Fondul Mondial pentru Alimentaţie

George McGovern, fost senator american
Prinţesa Haya Bint Al Hussein

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP)

Tokiko Kato

Programul ONU pentru Voluntari (UNV)

Takehito Nakata

Mai 2012
LMaMiJVSD
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
Find Us on Facebook
Multilingualism Accessible
 
Site optimizat pentru
persoanele cu
deficiente de vedere
RSS Feed
 
Webmaster
Copyright@United Nations 2006   |   Terms of Use   |   Privacy Notice